The One Lovestory

Adica povestea de dragoste este numai una...

Sau, ma rog, una cate una. Si atat de unice, incat fiecare este ori prima, ori prima si ultima, ori ultima. Cu aceeasi speranta ca vom fi iubite si plimbate si adulate si romantic mangaiate si neaparat luate la bauta de marti cu baietii. Ca vrem sa fim prezente si dorite si nelipsite din viata lui, vrem sa fim indispensabile si de neinlocuit. Vise mari la putere mica. Ca nu incapem, domnitelor, pe de-a-ntregul in mintea si in zilele lor! Nu avem dribling de tribuna, nu avem cadere la bere, nu intelegem mare lucru din “am facut un hedging neinspirat”, habar n-avem ce coada e la frizerul de la Inter (ca e stilist, nu barbier de rand)... Noi vrem emotie care sa ne gatuie stomacul si nu o vrem doar in prima zi; vrem mereu caldura pe sira spinarii; vrem sa ne sune, sa ne aduca flori, sa fie galanti; un sms ici si colo…

Noi vrem sa nu existe in caminul fericirii nici un fotoliu cu fata spre televizor (sau sa fie un televizor al carui abonament la cablu nu e platit de un an si deci nu se prinde nici un meci). Am vrea ca dimineata, in drum spre serviciu, in masina, sa mai si vorbeasca cu noi, mai ales cand vede clar ca am dat radioul incet ca sa spuna si el ceva. In general, el nu spune nimic si atunci noi nu mai stim unde este povestea de dragoste. Ne amintim ca am fost la film la “Love Story” si ca am plans ca Jennifer pleca dintre noi in final, si ca era o jertfa prea mare sa pleci dintr-o poveste numai pentru ca, de fapt, sa o poti avea cu adevarat. Ce alte povesti adevarate de dragoste ne mai sunt reper??? Sunt debusolata. Nu mai stiu ce inseamna poveste de dragoste? Oare am scapat un film care imi arata la ce trebuie sa visez?

Stau singura in fotoliul lui (care e cu spatele la televizor), el nu vine azi ca a trebuit sa plece urgent in delegatie si imi amintesc ca circula azi la serviciu, pe e-mail, un catelus mic, un beagle simpatic care cauta stapan. Nu ma gandesc “ce-ar fi?”, ci dau mesaj ca il cumpar eu. Trec cateva luni bune in care nu mai inteleg cum am putut trai fara Beagle-ul meu Cornu. Face parte din viata mea, fug de la serviciu impiedicandu-ma de toate treptele metroului, ma inghesui fara sa simt presiunea de corpuri grabite (or avea toti Beagle?), ca sa-l scot afara si sa ma intalnesc cu parintii de Beagle. Avem intalnire in parc, in fiecare seara pe la sapte. Ne vedem uneori si duminica, dimineata devreme, cand parintii inca nu au hranit copiii cu cerealele fortificate cu vitamine.

Cel mai simpatic Beagle e un pusti de cinci luni, Marti il cheama, ma vad cu el si cu stapanul lui in fiecare zi. Ne tot vedem si ne vorbim de aproape un an, stim ce ne place si ce nu, vorbim pana ne latra cainii (nostri)... Ca vor la culcare. Nu m-a chemat niciodata la “un suc”. Cred ca e timid. E mai tanar decat mine si tot ce stiu despre el e ca nu e nici insurat si nici combinat. As vorbi cu el pana la capatul lumii. Ieri mi-a spus ca ar vrea sa ne vedem si sambata in parc cu Cornu si Marti. Premiera! L-am rugat sa-mi completeze intai un formular de sinceritate. N-a vazut nici un meci niciodata, se uita la patinaj si la tenis de camp. Ii plac filmele la Multiplex, dar si floricelele aferente, nu pleaca niciodata in delegatie (e director la o organizatie neguvernamentala), nu se omoara cu politica, nu bea bere (nici macar cu baietii)...

La rubrica “daca aveti ceva de comentat” a scris ca ar vrea sa petreaca urmatorii 75 de ani impreuna cu mine. Am spus "da" imediat. Pentru ca stiam ca asta imi doream, sa vorbim, sa ne petrecem timpul impreuna, sa fim cu cei doi smecheri blanosi mereu, sa pescuim sau sa compunem muzica, sa stim ca ne pasa unuia de celalalt, neconditionat.

Am rupt-o la fuga spre alt chestionar de sinceritate, trebuia sa-i spun actualului “fost” ca eu si Cornu plecam spre a nu ne mai intoarce. Nu l-am gasit acasa, era un bilet pe frigider “am plecat in Belgia in delegatie, vin peste trei zile”. Am scris in josul biletului “nu mai veni” si am plecat. Ma grabeam, ii promisesem Viitorului Actual ca mancam toti patru impreuna. Si era ora de masa. Nu voiam sa ma astepte cu nerabdare. Il asteptasem eu destul. Nu ma intreb decat ce s-ar fi intamplat daca fostul nu pleca in delegatie, daca nu trimteam mailul, sau daca el ar fi stat in fotoliu cu fata la televizor. Probabil la fel. Este atat de simplu sa ai in fiecare om o poveste de dragoste. In omul potrivit tie.