Visezi si castigi!

De la tocilara aroganta la femeia constienta de forta ei de seductie, de la curiozitatea provocata de fructul oprit, la experientele libertine ale tineretii... o poveste despre metamorfoza feminina si despre varstele iubirii: pasiune, maturitate, dragoste materna.

Pe vremea – atat de indepartata in trecut ca mi se pare ca vorbesc de altcineva – cand eram prea copil ca sa experimentez ceea ce intuiam dincolo de textele cartilor interzise din biblioteca parintilor si prea grabita sa joc intr-un spectacol adevarat, veneam de la “zaifuri” inlacrimata de lipsa de interes a Fetilor-frumosi la care aspiram fara ca ei sa-mi dea mai multa atentie decat scaunelor impinse la perete.

Mama ma consola cu o reteta ce, in timp, s-a dovedit foarte eficienta. “In fiecare seara, inainte de culcare, inchizi ochii si incepi sa compui ceea ce doresti sa ti se intample. Noapte de noapte, tot mai amanuntit, cu detalii care sa te urmareasca in somn. Dimineata, ele raman in minte, suprapunandu-se realitatii reflectate de oglinda. Treptat, lucrurile pe care ti le doresti cu adevarat se vor transforma in experiente reale“.

Tin minte ca, la inceputul anilor ‘70, eram o slabanoaga ce incerca sa suplineasca, arogant, cu discutii docte despre Marcuse lipsa formelor generatoare de fantezii sexuale pentru imberbii adolescenti frumosi si superficiali ce popu¬lau petrecerile de sambata seara la bratul celor mai populare fete din oras. Recunosc personajul printre rafturile librariilor sau la mesele rotunde unde se discuta radical despre nedreptatile facute femeilor intr-o lume a barbatilor. Si, pentru ca solutiile, pline de imaginatie, ale problemelor din Gazeta Matematica nu au ajutat prea mult fata din visele mele, ascunsa sub pseudonime in oracole – la fel ca astazi textele trimise fiului meu pe messenger de SuperMIMI-uri –, am hotarat sa intru in pielea personajului tip cocktail construit in vis, spre marea disperare a familiei. Am facut cu mine cam ceea ce face fotograful din The ONE cu doamnele ce apar pe coperta...

Prima rebeliune: am renuntat la deux pièces-urile pepit, completate de bluza alba, inchisa pana la gat si le-am inlocuit cu blugii peticiti cu triunghiul bermudelor si fustele mini asortate cu bocanci militari, care atenuau subtirimea lipsita de promisiuni a picioarelor. Subtirime la care, acum, visez fara speranta! Am invatat sa-i privesc promitator pe Ei in ochi si sa astept, incapatanata, sa capituleze. Am inceput sa exersez statul picior peste picior in oglinda de la sifonierul mamei. Am inceput sa ma joc cu focul, atat cat sa nu ma frig fara vindecare.

Urmatorul pas... La fel ca in politica sau in cariera in multinationale, pe drumul catre “cea mai populara fata din trupa” trebuie sa te bati cu liderii recunoscuti pentru ca sa arzi etapele fara relevanta in profit si “sa furi” din brandul deja consacrat. In viata sunt experiente mediocre, cu investitii mediocre si castiguri mediocre, dar sunt si challenge-uri cu investitii mari de curaj si consecventa care au randamente pe masura. Orice relatie, pentru o femeie pana la 25-30 de ani, trebuie sa fie o experienta din care sa invete lucruri pe care scoala si familia nu le ofera. Ca sa te imbogatesti, nu numai in bani, trebuie sa ai curajul, sprijinit de intelepciune si, mai ales, de lectura de calitate, sa te poti arunca in gol, cu plasa de siguranta indelung verificata, pentru a scoate cele mai mari randamente din produsul pe care il reprezinti. Ai un timp limitat la dispozitie, maximum 20 de ani. Desi la inceput pare o eternitate, pe parcurs descoperi ca este un foc de artificii... Cand se termina, ramane doar intunericul si ai nevoie de o lanterna.

Marturisesc ca marele atu in batalia cu prejudecatile construite de educatia din familie au fost lecturile de carti interzise de parinti si aprobate de cenzura comunista. Decameronul, gasit de mama sub pat in Saptamana Mare, mi-a adus cadou ultima corectie fizica radicala de care imi aduc aminte razand cand citesc retetele de sex grabit din Cosmo. Lecturile cu pricina, in ultimul an de liceu, mi-au dat curajul sa fug trei zile de-acasa, chiar inainte de bacalaureat! Atunci am descoperit ce negociator bun salasluieste in mine, iar pentru asta ii multumesc Simonei de Beauvoir pentru cartea “Amintirile unei fete cuminti”.

In final, am ajuns la concluzia ca inteligenta exhibata a femeii omoara orice initiative erotice ale masculului. Daca vrei iubire, respectiv posesie in afara dormitorului, in traducere feminina trebuie sa redactezi in contractul de cuplu putine drepturi pentru tine, iar la capitolul res ponsabilitati sa ascunzi inteligent puterea dorita, cu litere mici, asa cum fac companiile de transport aerian atunci cand ne emit biletul de calatorie dupa ce l-am platit. Totul, spre binele pasagerului grabit sa obtina serviciul dorit.

Marea dragoste, pentru care am invatat sa fiu femeie pana la 27 de ani, ramane sotul meu (actual, de 21 de ani). Dar, ca sa fiu o sotie de cursa lunga, am avut nevoie de “practica in productie”, foarte la moda in educatia comunista a anilor ’80. Daca, astazi, aplici pentru un job, toti angajatorii cer practica. De ce n-ar cere practica si jobul de partener de viata? Mai mult decat barbatii, femeile isi doresc consolidarea unui contract de cuplu unde dragostea, ca daruire, fara garda, joaca un rol prioritar. Experientele de dragul experientei sunt pierdere de timp. Asa am judecat la 18 ani cand am hotarat ca trebuie sa dau ca sa invat ceva despre creaturile numite barbati, diferite dar absolut necesare. La inceput, a fost ca in consumul de fructe de mare: pofta vine mancand. Am vrut sa decid singura ce e bine si ce e rau, dar nerenuntand nici o clipa sa citesc. Pentru ca, atunci cand citesti, experientele sunt bazate pe o ipoteza initiala si contribuie la demonstrarea unui adevar intuit. Si la scoala de soferi inveti ca, inainte de a pleca la drum, trebuie sa stabilesti mental traseul de urmat. In teorie, deoarece prin Bucuresti acesta este la fel de virtual ca si “au trait fericiti pana la adanci batraneti”.

La “-douazeci+“ de ani am intalnit, pe rand, trei barbati minunati care m-au ajutat sa descopar cine sunt ca femeie, si ceea ce pot indrazni sa-mi doresc de la viata. Au fost parteneri de descoperire a miracolului clipei si a infinitatii secundei. Astazi ne revedem, fiecare cu businessul lui de viata, fara regrete. E starea de bine pe care o experimenteaza organizatorii unei petreceri reusite dupa ce ea s-a incheiat si beau din ultima sticla, in timp ce chelnerii pregatesc sala pentru un alt eveniment ce incepe maine. Experientele emotionale trebuie traite pana la capat, cu ochii deschisi, asa cum o fac saritorii la bungee jumping, pentru ca acele clipe de cadere in tine insati sunt unice si au timpul lor si valoarea data de curajul daruirii neconditionate spatiului din care ne-am intrupat. Din perioada aceea, filmul “Cei mai frumosi ani”, cu Robert Redford si Barbra Streisand demonstreaza cel mai elocvent ceea ce acum incerc sa va povestesc, speriata ca s-ar putea sa nu ma fac inteleasa.

In toti acei ani, am continuat sa visez la o poveste in care el urca pe scara ca Richard Gere in “Pretty Woman”, infrangandu-si teama de inaltime, asa cum toti barbatii o fac atunci cand ingenuncheaza si ne dau inelul pentru totdeauna.

Am avut curiozitatea – in toti acei ani despre care astazi ii povestesc iubitului meu fiu, pe intuneric, pentru ca amandoi avem sentimentul ca deschidem cutia altcuiva, pe furate –, sa-mi monitorizez pietrele din stomac. Am incercat, asa cum fac acum cei ce incearca sa se lanseze in afaceri. M-am oprit la mijlocul drumului, atunci cand am simtit ca am luat-o pe pustii, dar nici o clipa nu m-am indoit de reteta mamei. Si, intr-o zi, acum 25 de ani, cand Doamne-Doamne a hotarat ca am invatat destul ca sa pot sa urc Golgota fericirii conjugale, doi ochi verzi (sustine posesorul lor, desi eu imi amintesc ca erau albastri) m-au privit si m-au obligat sa imi plec privirea si sa-mi doresc sa fiu din nou domnisoara de pension, crescuta cu iubire si speranta de o femeie care a crezut toata viata in dragostea care vine din vis: Mama.

Au trecut 25 de ani de cand visele pentru Fat-frumos au fost inlocuite, pe rand, de visul la un bebe frumos, la un job banos si, mai recent, la un trup sanatos. Pentru ca am baiat, in afara “targetului” vanzatorilor de povesti pe baza de vise, am ales sa ma rog in fiecare zi ca, undeva in lume, o fata sa viseze la fel ca mine acum multi, multi ani la un print pe care sa-l cheme Victoras. Ma rog in fiecare zi ca Doamne-Doamne sa ma fereasca de orbirea specifica tuturor mamelor de baieti atunci cand Barbatul vietii lor schimba sursa cordonului ombilical.

Exista, insa, in viata, examene pe care le treci si altele pentru care te pregatesti in zadar, fara sansa de promovare. Probabil ar fi un subiect de visat mai spectaculos decat evaporarea kilogramelor-crampon.