Fanny Ardant et moi

Data: 01 decembrie 2009 Autor: Maurice Munteanu

De fiecare data cand ma gandesc la Fanny Ardant, imi vin in minte versurile din melodia lui Vincent Delerm, care o descriu, poate, cel mai bine: "On ecoute du chant gregorien/ Elle parle a peine et moi je dis rien/
On a une relation comme ca/ Fanny Ardant et moi."

The ONE: Unul dintre visurile mele secrete era sa o vad pe Fanny Ardant pe scena. Si lucrul acesta s-a intamplat. Cum ati ajuns sa lucrati la acest proiect, cum ati ajuns la Music Hall?
Fanny Ardant: Lambert Wilson mi-a trimis scenariul. A fost dragoste la prima vedere. Nu il citisem pe Lagarce, nu ii citisem piesele de teatru. M-a fascinat acest rol, m-a coplesit singuratatea acestei femei decazute, a carei viata este aproape terminata. Lagarce vorbeste foarte frumos despre aceste lucruri, face o metafora a vietii, surprinde minunat absurdul ei. Teatrul este, cumva, esenta vietii. Intr-o ora si jumatate trebuie sa faci tot, sa spui tot, sa arati tot. M-a atras foarte tare aceasta latura noir din text.

The ONE: Ce v-a placut cel mai tare la acest rol fara nume, dar care are, totusi, un nume atat de sugestiv "La Fille"?
F.A.: Este un personaj complex, si mie imi plac personajele complexe. "La Fille" stie sa se ofere, stie exact ce trebuie sa dea publicului. In aparenta este puternica, dura, dar de fapt este foarte fragila si sensibila. Este o sentimentala. M-a intrigat singuratatea absoluta a acestei femei care, intr-un fel, se bate cu morile de vant.

The ONE: Cum ati lucrat cu Lambert Wilson?
F.A.: Cred ca se poate vorbi despre o experienta completa. Lambert este si actor. Si am avut o incredere deplina in el. A vrut ce e mai bun de la mine, a vrut sa ii dau tot. S-a comportat exact ca un dirijor. A surprins si a speculat nuantele cu o maiestrie incredibila. Instinctul nu m-a inselat in ceea ce il priveste.

The ONE: Jean-Luc Lagarce, autorul piesei Music Hall, este unul dintre cei mai apreciati dramaturgi contemporani. Textul sau este foarte trist, "La Fille" este foarte trista. Credeti ca a vrut sa vorbeasca despre dragoste altfel, intr-o maniera personala?
F.A.: Evident. Dupa cum spuneam, eu nu il citisem pe Lagarce. Ii citisem, in schimb, jurnalul. A tinut vreme de 20 de ani un jurnal in care povesteste tot. Sau aproape tot. Intr-un fel, "La Fille" seamana cu Lagarce. Este Lagarce. Visul sau ascuns despre o viata glamour. Music Hall nu este doar teatru, e mai mult de atat. E o lume a visurilor. Visurile lui Lagarce, care vorbea tot timpul despre dragoste. Chiar si atunci cand, bolnav de SIDA fiind, nu il asculta nimeni si era parasit de toti. Nimeni nu il lua in serios. A trebuit sa moara pentru ca oamenii sa spuna despre el ca a fost genial. Destul de previzibil, de altfel. Dar foarte trist. L-ar fi ajutat sa stie ca publicul il iubeste cand inca mai era in viata, cand putea sa se bucure de lucrurile astea.

The ONE: Se spune ca una dintre calitatile principale ale unui actor este umilinta. Ce parere aveti despre acest lucru?
F.A.: Intr-un fel, este esential. Dar nu toti simt asta. Nu toti o pot face. Si nu cred ca este bine sa mimezi lucruri. Trebuie sa te lasi patruns de umilinta. Trebuie sa asculti. Textul lui Lagarce este ca o partitura muzicala. Or, muzicienii sunt mult mai umili decat actorii. Mult mai onesti. Pentru ca a fi umil inseamna a fi onest.

The ONE: Aceasta reintoarcere la teatru a fost dificila pentru Fanny Ardant?
F.A.: Nu. Eu am inceput prin a juca teatru. La scoala ii invatam, in primul rand, pe clasici. Pe Racine, pe Shakespeare si marile texte. Acum, directia este schimbata, cumva. Nu spun ca e rau, nu spun ca e bine. Dar teatrul este un loc unde te poti purifica. Si eu aveam nevoie din nou de asta. In cinema suntem protejati. Teatrul, in schimb, nu iarta nimic. Si eu am vrut sa ma reintorc la teatru.

The ONE: Ati avut deja mai multe proiecte in Romania. Filmul pe care l-ati regizat, un alt film in care ati jucat. Acum, aveti acest proiect la Teatrul Odeon. Ce simtiti referitor la acest spatiu? De ce Romania?
F.A.: Cred ca viata are mult mai multa imaginatie decat avem noi. Niciodata nu stii unde te poate aduce. Pot spune ca, acum, ma simt apropiata de acest loc, la fel de apropiata cum ma simt si de Italia, pe care o iubesc. Ii apartin, cumva. Am ras aici, am plans aici, am jucat aici. O parte din sufletul meu este in Romania. Cred ca Romania a stiut sa ma primeasca. Imi plac foarte tare actorii
romani. Sunt foarte apropiati de teatru. Ma gandesc la Olga Tudorache, la Razvan Vasilescu, la Ion Besoiu, alaturi de ei am avut, in primul rand, o exeprienta umana. Cred ca aveti o foarte buna scoala
de teatru.

The ONE: Care este rolul preferat al lui Fanny Ardant?
F.A.: Imi iubesc toate rolurile. Am stiut intotdeauna ce mi se potriveste. Cel putin imi place sa cred asta. Pe mine nu m-a interesat daca un film a fost bine primit de critica. Sau daca, dimpotriva, nu a avut un real succes. Eu am crezut in toate rolurile mele, desi exista unul de care ma simt extrem de atasata. Primul meu rol in film. La femme d'à côté. Si acum ma gandesc cu emotie la aceasta prima, sublima experienta. Imi aduc aminte cu placere de Gérard Depardieu, de Trintignant, de Truffaut... Filmul are propria lui viata. Filmul apartine publicului. Toate aceste roluri apartin acum publicului.

The ONE: Cred ca ati fi perfecta, fantastica in rolul Annei Karenina. Ei bine, este adulterul apanajul dragostei, apanajul mariajului?
F.A.: Noi toti ucidem ceea ce iubim. Si ne casatorim cu viata. Cred ca adulterul este inevitabil. Nu ma refer acum la experiente sordide, care sa ne injoseasca. Nu ma refer neaparat la aventurile de-o noapte. Adulterul nu este ieftin. Adulterul este extrem de autentic. Eu asta cred. Marguerite Duras a scris cel mai bine despre adulter. Ea spunea ca nici o femeie nu poate rezista unui barbat misterios care intra intr-un bar oarecare, spunea ca nici o femeie nu poate rezista necunoscutului. Sa spui asta in Franta anilor '60 era o dovada de real curaj. Adulterul este dinamita.

The ONE: Aveti o melodie preferata? Daca un barbat necunoscut v-ar invita la dans, ati prefera ca acest lucru sa se "desfasoare" pe acordurile unei anumite melodii? Aveti un scenariu in sensul acesta?
F.A.: Nu am o melodie preferata. Imi place foarte mult tangoul. Si, poate, rock-and-roll-ul. Dar depinde foarte tare de stare. Eu sunt dependenta de atmosfera, de un anumit decor, daca vreti. Imi place sa intru in starea celuilalt.

The ONE: Care este cea mai puternica amintire cinematografica pe care o aveti cu François Truffaut?
F.A.: Pe mine, la Truffaut, m-a coplesit calitatea lui cea mai mare: aceea de a fi om. Avea un entuziasm urias. Un entuziasm molipsitor. Orice nou film pe care il facea era ca si cum ar fi fost primul. Cred ca Antonioni ii seamana din multe puncte de vedere. Mi s-a intamplat de doua ori in viata sa lucrez cu regizori indiferenti. Care veneau in platou, isi aprindeau o tigara, citeau ziarul si nimic in jurul lor nu mergea cum trebuie. Niciodata nu mi s-a intamplat asta alaturi de Truffaut. Mie imi plac regizorii nervosi, pasionali, colerici.

The ONE: Care este parfumul dumneavoastra preferat?
F.A.: Cred ca asta e un secret. Secretul unei femei. Dar pot spune ca imi place foarte tare mirosul de patchouli.

Mai multe informatii despre "Music Hall" pe www.teatrul-odeon.ro.



Citeste si Minciuna aduce fericirea

O viata bine traita