Mic tratat de istorie a modei

Data: 25 mai 2009 Autor: Florentina Ienachescu

Decan la Institutul Francez de Moda din Paris, Didier Grumbach a fost directorul general al intreprinderii familiale C. Mendez in perioada 1963-1978, director executiv pentru marca de pret-a-porter Yves Saint-Laurent Rive Gauche in aceeasi perioada si, ulterior, presedinte al casei de moda Thierry Mugler, intre1978 si 1998; este autorul cartii „Histoires de la Mode” (Editions du Regard, 2008). In prezent, este Presedinte al Federation Francaise de la Couture, du Pret-a-Porter des Couturiers et des Createurs de Mode, cel mai important organism al industriei de moda din Franta.

The ONE: Care a fost parcursul dvs., dle Grumbach, pana ati ajuns directorul Federatiei Franceze a Creatorilor de Moda?
Didier Grumbach: Am inceput sa muncesc de foarte tanar in domeniul modei. In 1954, la 23 de ani, eram deja directorul afacerii familiale proprii. Cand lucrezi timp de mai multe decenii pe pozitia de director sau de presedinte – ca in cazul meu –, ajungi sa ai o relatie aproape intuitiva cu domeniul si cu profesia. Am fost directorul unei firme care s-a dezvoltat enorm, intr-un moment in care pret-a-porter-ul nu exista aproape deloc in Europa: 75% dintre francezi se imbracau sur mesure, la epoca respectiva. Am trait nasterea pret-a-porter-ului intr-o perioada in care fabrica familiei mele se ocupa exclusiv de producerea de mantouri. Incepand cu anul 1964, am decis sa concentrez activitatea firmei mele pe realizarea pret-a-porter-ului de couturieri. In 1967-1968, aveam deja sub contract 10 creatori, o situatie care astazi pare imposibila. Am fost cofondator al marcii YSL Rive Gauche si, in acelasi timp, asociat al lui Givenchy pe linia de pret-a-porter. Astazi, asa ceva nu mai este posibil: sa produci pentru atat de multe case de moda, pe acelasi contract. In acea epoca, fabricam pentru toti acestia, plus Lanvin, Givenchy, Valentino, Chanel, Ungaro, Jean Patou. Este extraordinar sa produci pentru toate aceste marci in acelasi timp – toata colectia lor pentru lumea intreaga. A fost ca si cum am fi trait mai multe vieti, deoarece, daca in timpul unei vieti ajungi sa faci numai o parte din aceste marci, ar fi fost deja OK. Am trait insa o perioada de mari schimbari, in primul rand pentru ca pret-a-porter-ul, nu doar cel de marca, nu exista; si apoi, epoca Yves Saint-Laurent Rive Gauche, cu inventarea sistemului de lucru in franciza, a fost o faza complet noua pentru mine. Apoi, am cunoscut faza de creator industrial cu marca Andre Pulmann, intr-o epoca in care se lansasera si Claude Montana, Thierry Mugler, Issey Myiake, Jean Paul Gaultier. Ulterior, am devenit directorul marcii Thierry Mugler, un alt tip de creator, industrial si el, faza care a fost aproape logica in cariera mea. In urma acestor experiente profesionale, am devenit presedinte al federatiei si, in acelasi timp, director de studii la IFM si apoi decan.

The ONE: Care este principala misiune a Federatiei?
D.G.: Federatia exista din 1868 si a avut, intre 1910-1973, o faza in care a fost asociata exclusiv haute-couture-ului. In 1973, la initiativa lui Pierre Berge, s-au asociat creatorii si couturierii si astfel, La Chambre Syndicale, legata exclusiv de artizani pana in acel moment, a adunat sub tutela sa couturierii cei mai creativi si creatorii cei mai inventivi. Cand am devenit presedinte, am internationalizat Federatia. Am sprijinit intrarea in Federatie a unor creatori care pana atunci nu erau in calendarul de prezentare a saptamanii modei: Issey Miyake este astazi membru in Consiliul Administrativ; la fel si Dries van Noten sau Valentino. In acest an, au aderat si creatori indieni. Japonezii nu defileaza la Tokyo, ci la Paris – Issey Miyake defileaza la Paris din 1973. Aceasta concentrare a creatorilor din lumea intreaga la Paris este un lucru important, pentru ca nu pot exista 24 de capitale ale modei. Creatorii au nevoie de concurenta internationala: lui Comme de Garcons ii place sa defileze langa Chanel. Federatia este un vechi organism care-i asociaza pe creatorii din toate generatiile si cele mai faimoase marci care vin din haute-couture: Dior, Lanvin, Chanel. Federatia are scoli proprii: ecole de la Chambre Syndicale a fost infiintata in 1927 si, desi este recunoscuta mai mult pentru modelling decat pentru stilism, de pe bancile ei au iesit Miyake, Yves Saint-Laurent si Valentino. Azi este important sa se mentina un savoir-faire ancestral care coabiteaza cu noile tehnologii. Este important inca sa mai lucram tridimensional, pornind de la o schita, deoarece sunt anumiti elevi care parca au degete magice. Mai exista o activitate traditionala de protectie a marcilor, esentiala pentru noi. Din 1921, gratie lui Madeleine Vionnet, moda in Franta este protejata ca facand parte dintre artele majore. Apoi, cum bine stiti, Federatia se ocupa de organizarea, din anii ’30 incoace, a Saptamanii Modei masculine si feminine si a prezentarilor de haute-couture. Nu cred ca exista un alt organism de acest fel in lume. El exista la Paris datorita istoriei si traditiei modei in Franta. Haute-couture-ul este la baza acestei federatii. Aspectul imaterial care confera forta Parisului nu este neaparat capacitatea extraordinara a francezilor de a organiza un eveniment de moda, cat memoria faptului ca in trecut aici veneau sa se imbrace Regina Romaniei, printesele Serbiei si maharajii Indiei. Acesta este punctul forte al orasului, impreuna cu faptul ca Parisul este in centrul Europei. O Europa in care exista diverse traditii: am vazut acum cativa ani cum Anversul a bulversat moda. Sunt repertorii stilistice nationale care se dezvolta si explodeaza, precum Anvers, Londra, Milano. Patrimoniul european este atat de divers, incat un flux permanent de creatori vine la Paris in mod natural, deoarece Londra este centrul unei insule, Berlinul e poate prea departe si Milano prea mic si incomod.

The ONE: Numai factorul istoric este cel care asigura succesul sau exista si un savoir-faire foarte puternic al francezilor?
D.G.: Cred ca este un savoir-faire pe care l-am pastrat si care este legat de cultura noastra: toate fetele stiau sa coasa, la inceputul secolului. Traditia familiala facea ca fetele sa fie formate in croitorie. In prezent, in vestul Frantei, am conservat unitati care au un savoir-faire exceptional, motiv pentru care marci ca Dior si Chanel inca mai pot face apel la mana de lucru franceza.

The ONE: Calatoriti mult si sunteti la curent cu tot ce se intampla in domeniu. Care sunt tarile care fac progrese in spatiul modei?
D.G.: Moda se dezvolta odata cu economia. Cred ca toate tarile care inregistreaza cresteri economice – China, India, Brazilia, Romania – si in acelasi timp au si un guvern democratic, fac progrese in domeniul modei. Creatorii care vin din aceste tari au o audienta internationala mai puternica. Nu mai putem avea moda frantuzeasca, romaneasca, chinezeasca, deoarece moda nu mai poate fi nationalista, nu mai traim in folclor, ci in metisaj. Interesant este ca designeri turci, ca Hussein Chalayan, sau brazilieni, ca Gustavo Lins, ajung sa impuna creatii cu elemente care vin din cultura lor, dar care nu au aspect brazilian sau turcesc. Moda a devenit aproape un element pacificator, care reflecta mondializarea. Exista tari care se exprima prin moda. Nu ne-am gandit niciodata ca va defila in cadrul Saptamanii Modei un creator chinez si uite ca s-a intamplat si asta. Din pacate, foarte putini creatori romani sunt prezenti la Paris.

The ONE: Ati facut introducerea catre urmatoarea mea intrebare. Cunoasteti marci romanesti?
D.G.: Nu. Am vazut, in schimb, expozitia lui Carmen Secareanu, de la IFM. Colectia ei este frumoasa, cu o tusa romaneasca dramatica.

The ONE: Este important pentru marcile romanesti sa defileze la Paris?
D.G.: Nu neaparat. Nu toate saptamanile modei sunt de aceeasi natura. Daca o marca are nevoie de o demonstratie (pentru ca vesmantul prezentat face sa avanseze istoria costumului), trebuie sa defileze la Paris, deoarece aici intalneste o presa si o distributie internationale. Daca suntem foarte creativi si avangardisti, nu putem satisface numai piata locala. In Franta, un alt element care trebuie mentionat este faptul ca Parisul trebuie sa exporte intrucat piata locala nu este suficienta. Tari precum Romania sau Franta trebuie sa exporte pentru a exista in plan industrial. Nu suntem precum China si SUA, unde pietele interne asigura consumul necesar si unde exportul este practic neinteresant. Tarile cu traditie in moda, precum Franta, unde moda era un privilegiu al curtii regale si tot ceea ce era inovator venea de la curte, in momentul in care au capatat pozitie de putere politica si economica, au castigat enorm si in acest domeniu, pe care l-au exportat foarte mult: indiferent unde traiai, trebuia sa fii imbracat a la fransaise, si asta dadea o legitimitate mesajului, evident. Pe de alta parte, daca, din contra, produsele sunt simpatice, frumoase, dar nu creeaza o bresa raportat la ce s-a facut inainte, atunci nu este nevoie de o defilare la Paris. In acest caz, noi sfatuim firmele sa participe la saloane si sa colaboreze cu agenti sau distribuitori pentru a exporta. E o problema de marketing. Casele care defileaza la Paris sunt intr-un proces de continua "ruptura", prin definitie. Deci, sfatul pentru creatorii romani ar fi sa fie creativi, sa provoace "rupturi". Este insa foarte dificil sa dai un asemenea sfat, pentru ca exista foarte putini creatori-artisti. Si este dificil sa transmiti mesajul potrivit caruia, de fapt, exista o mare diferenta intre un stilist si un creator de moda. In moda, trupul serveste drept suport precum panza in pictura, si schimbarea formei vesmantului, deci transformarea comportamentului uman, este un lucru foarte rar – de aceea YSL a fost genial. La Paris, indiferent de nationalitatea celor care defileaza – Dries van Noten, Yohji Yamamoto, Vivienne Westood –, sunt marci care au fost de avangarda (unele inca mai sunt), care s-au definit printr-un anume fel de haine, care au creat o bresa. Creatorii de moda sunt mult mai rari decat artistii. Marea dificultate a meseriilor din aceasta industrie este ca designerul trebuie sa fie completat, in structura organizationala, de o echipa manageriala foarte creativa, care sa-l respecte pe creator si care sa fie respectata de creator. Dupa cum stiti, cu creatorii este foarte greu sa colaborezi pentru ca sufera de megalomanie. Sunt putini aceia care reusesc sa se integreze intr-o echipa care sa ii sustina si sa ii inspire; sunt putini creatorii care isi respecta colaboratorii si accepta ideea ca directorul-general trebuie sa aiba tot atat de mult talent ca si ei, dar in alt domeniu. Este o ecuatie foarte dificila.

The ONE: Ce parere aveti de Festivalul de Moda Pasarela?
D.G.: La prima vedere, cred ca este o initiativa pozitiva. Romania a fost intotdeauna o tara care i-a facut pe francezi sa viseze, exista o pasiune pentru moda in tara dumneavoastra si, in plus, exista o industrie organizata si eficienta. Exista creatori francezi care lucreaza si produc in Romania linii sport sau de zi. Cred ca si noile generatii de designeri vor colabora bine cu Romania, in primul rand pentru ca tara dvs. va fi o destinatie de export pentru marcile lor si apoi pentru ca vor produce mare parte dintre colectii aici.

The ONE: Credeti ca Pasarela ii va ajuta pe creatorii participanti sa se faca cunoscuti in Franta?
D.G.: Se poate intampla si acest lucru: Carmen Secareanu a prezentat la IFM intr-un cadru extraordinar, si acesta este un lucru bun. Acum depinde de ea sa-si dezvolte marca si ii urez sa reuseasca. In acelasi timp, incepand sa avem contacte cu marcile romanesti, ne putem da si noi seama care dintre ele au capacitatea de a se internationaliza.

The ONE: Pe viitor, va veti implica mai mult in organizarea acestui festival?
D.G.: Merg de patru ori pe an in China, de doua ori in Brazilia, o data in India, sunt presedintele Festivalului Hyeres ce are loc la Villa Noailles si care a lansat un numar impresionant de stilisti in cei 22 ani de existenta. Voi reveni la Bucuresti daca sunt invitat, insa nu cred ca rolul meu este sa ma implic mai mult de-atat. Am amintiri frumoase din aceasta tara, sunt sigur ca se vor intampla lucruri interesante in cadrul Festivalului si ca Romania este una dintre tarile Europei de Est cu care avem cea mai mare afinitate. Romaniei ii revine insa rolul de a asigura succesul deplin al acestei industrii.

 Festivalul de Moda Pasarela 2009  - Bucuresti intre 27-31mai. Mai multe detalii pe www.pasarelafestival.com.

Afla mai multe despre evenimentele de moda si nu numai pe blogul Florentinei Ienachescu.

Citeste si Goldie Hawn

                 Valurile vietii