Minciuna aduce fericirea

Data: 03 noiembrie 2008 Autor: Andra Rotaru

Nora Iuga este pseudonimul Eleonorei Almosnino. Poeta, romanciera si traducatoare din limbile germana si suedeza, este cotata drept una dintre cele mai mari scriitoare contemporane romane. Este foarte apropiata de grupul scriitorilor germani din Romania (Herta Müller, Franz Hodjak, Rolf Bossert, Gerhardt Csejka etc.), iar statul german i-a oferit nenumarate burse, premiul Friedrich-Gundolf si recunoasterea internationala pe care o merita. A obtinut Premiul Uniunii Scriitorilor in 1981, pentru Opinii despre durere, versuri; in 1994, pentru Sapunul lui Leopold Bloom, roman; in 1998, pentru Toba de tinichea, o traducere a romanului lui Günter Grass. In prezent, lucreaza la doua romane: Amantii albastri (o carte experiment cu ilustratii erotice) si Hai sa furam pepeni, pe care le va finaliza in Elvetia, in cantonul Zug, in cadrul unei burse de un an oferita de statul elvetian.

The ONE: Credeti ca exista o anumita varsta a maturizarii femeii?
Nora Iuga: N-o sa-ti vina sa crezi, dar o varsta a maturizarii depline nu exista niciodata, ma refer la cunoastere si nu la incheierea unui ciclu de dezvoltare biologica si cred ca afirmatia mea e valabila pentru toti indivizii care au un creier la purtator pe lumea asta, nu numai pentru femei... Poate de aceea stiau ei ce stiau invatatii aia vechi care vorbeau despre necesitatea parcurgerii mai multor vieti. Am ales alta traiectorie decat cea voita de tine, pentru ca intrebarea ta e putin parsiva, te duce pe mai multe piste. Daca tii neaparat sa-ti vorbeasca femeia, ti-as raspunde, culmea, ca de multe ori creierul o ia inaintea trupului si tot tezaurizeaza: maturitatea e un fel de tezaurizare, in vreme ce saracul trup ramane mai totdeauna prea putin stiutor de bucuria ascunsa in simturile lui si neexploatata. Trupul isi incepe contrapanta inainte de a se maturiza. Noi, femeile – afisand un orgoliu stupid –, numim maturizare stiinta (puterea) de a renunta... Dar, de fapt, cand murim ne dam seama cate au mai ramas de gustat. Apropo, cred ca intr-o biblioteca sunt mai multe carti decat numarul barbatilor pe care ii poate consuma o femeie intr-o viata.

The ONE: Cum se imbina personajele femeie si barbat, despre care scrieti, cu fanteziile reale, cu oamenii in carne si oase?
N.I.: Cand devin personaje, toate femeile si barbatii fanteziei mele devin oameni in carne si oase. Niciodata nu m-au bucurat indeajuns oamenii de langa mine, cred ca as fi trait mai intens un amor imaginat, sa zicem cu Rhett Butler sau cu Anthony Hopkins, iar pe alt plan, o discutie cu Nietzsche, cu Rilke sau cu Freud n-ar fi fost de colo... De ce i-am ales pe acestia? Fiindca am invidiat-o intotdeauna pe Lou Salomé.

The ONE: Cum erau fetele si baietii din timpul adolescentei si tineretii dumneavoastra? Care erau ritualurile de seductie? Cum vi se pare ca a evoluat rafinamentul acestei arte?
N.I.: In esenta, nu cred ca s-a schimbat prea mult. In adolescenta mea, mai toti baietii erau brutali cu fetele care le placeau. Datul pe fata al sentimentelor era ceva rusinos, slabiciunea, o stampila care nu iesea la spalat. Oamenii ar fi mult mai fericiti, daca n-ar mai exista mentalitatea asta stupida care atata, dar si respinge. In schimb, noi aveam parcurile, amorurile in padure sau in cavouri, la Bellu; iarna, beam rom ordinar prin carciumile de cartier ca sa ne putem descheia pufoaicele pe banci, in parcuri, la o temperatura de minus 25 de grade. Pe atunci nu erau peroanele incalzite ale metrourilor, unde poti sa faci dragoste pe cinste in vazul tuturor. Sincera sa fiu, nu vad nici un rafinament in asta. Nici atunci, nici acum. De-aia tot zic eu ca numai in gand nu exista limite si tot ce ne putem imagina e normal.

The ONE: Cum v-ati descoperit feminitatea, care au fost evenimentele care au marcat inceputul constientizarii acesteia?
N.I.: Nu m-am speriat cand am vazut primii stropi rosii pe chiloteii albi de panza. Mama a avut grija sa ma previna – am primit o educatie moderna si libera – de aceea imi permit mai mult decat sunt dispusi sa accepte convivii mei cu ochelari de cal. Cum de nu inteleg ei ca manifestarea bucuriei de viata nu e niciodata ridicola? Revenind la intrebarea ta, pe la 8 ani, cand ma jucam cu baieteii de varsta mea de-a doctorii si am vazut ca aveau sus, intre picioare, ceva ce mie imi lipsea, nu m-am simtit deloc frustrata, nici nu m-a surprins, parca as fi stiut de mult. Feminitatea mi-am descoperit-o cand trupul meu a dobandit rotunjimi imperceptibile si ochii o mirare mai misterioasa decat cea de la vederea primului automobil. Atunci am inceput sa simt cum mi se plimbau ochii barbatilor pe trup, cum mi-l dibuiau, chiar si sub palton, in tramvai, erau ca niste lanterne fierbinti – era grozav de bine.

The ONE: Care erau jocurile iesirii din copilarie ale tinerilor de alta data?
N.I.: Jocurile de la granita dintre copilarie si adolescenta erau banale ca mai totdeauna… Frumos era cand ne opream intr-un luminis de padure aproape de culmea Paltinisului si ne jucam de-a Winnetou si Old Shatterhand. Eu eram de fiecare data Winnetou, fiindca aveam plete lungi negre, ma luptam cu Botocan Titus pana ma dovedea si ma pomeneam strivita sub trupul lui, mai puternic decat al meu. Atunci evitam sa ne uitam unul in ochii celuilalt. Stiam ca simte exact ce simteam si eu…Nu mai scoteam o vorba, pret de cateva minute bune, si pe urma fumam pipa pacii – o tigara Marasesti gasita prin fundul rucsacului.

The ONE: Care au fost tipurile de barbati care v-au lasat cele mai puternice impresii?
N.I.: De cand ma stiu, m-au atras barbatii timizi, tacuti, la limita schizoidiei, aproape handicapati, in general pierzatorii. Gasesc ca o masculinitate prea pronuntata e vulgara, asa cum imi par si cainii cand se imperecheaza in vazul tuturor pe strada si din trei opintiri s-a consumat toata bucuria. Exista deosebiri mari intre felurile de a face dragoste ale animalelor, cu atat mai mult la oameni. Girafele incremenesc, nu se misca, pisicile se ascund sa nu fie vazute… Timizii sunt mai lenti, prelungesc, amana din neindrazneala. Imi vine in minte poanta unui banc: “Fac incet si trist” – toti rad, culmea, mie mi se pare cel mai frumos asa.

The ONE: Credeti ca exista o chemare a sangelui in fiecare dintre noi, ceva care ne face sa ne indragostim de cei care sunt ca noi?
N.I.: Cred ca exista un imbold instinctiv puternic de a ne regasi in altul, nu doar asa cum ne stim, ci si asa cum am fi putut fi sau cum om fi fost candva… Nu pot nega faptul ca de multe ori ceva esential, detinut in comun, ne apropie – spunem de multe ori cu sens metaforic “apartin aceleiasi familii de oameni” sau “suntem de-o varsta”… De-asta ma pomenesc uneori intrebandu-ma, in conditiile in care homosexualitatea se bucura azi de statutul normalitatii, de ce incestul e socotit o crima abominabila, cand el e clar rezultatul unei atractii de neinfranat. Nu cred in consecintele nefaste asupra urmasilor – la animale e totul OK, iar in secole intregi de succesiuni monarhice nu-mi inchipui ca toate progeniturile cu sange albastru au fost demente.

The ONE: S-au schimbat obiceiurile abordarii unei femei de catre un barbat? Cum se transforma atributele feminitatii, intr-o lume inconjurata de stimuli vizuali, de bariere si prejudecati care au fost inlaturate?
N.I.: Nu prea stiu cum se face curte acum si daca se mai face curte… Ceea ce ramane oricum neschimbat e nevoia de a-ti arata, mai mult sau mai putin discret, interesul pentru o femeie. Stiu sigur ca inainte barbatii erau mult mai atenti cu femeile, dar feminismul le-a taiat noilor amorezi orice tentativa de curtoazie. Poate de aceea multi barbati isi ascund azi atentiile speciale adresate unei femei sub masca politetii neutre si, evident, neangajante. In fata noilor strategii de cucerire, femeile sunt initial derutate, acum banuiesc ceva, ca peste o ora, recitind o scrisoare sau rememorand o conversatie, sa fie convinse ca totul se rezuma la o prietenie sau la o obligatie sau, in cel mai bun caz, la o toana. Femeile isi vara pumnalele seductiei la loc in tecile lor si isi duc lupta dreapta de la egal la egal cu barbatii, pe urma se platesc facturile, se spala vasele, se schimba pampersii… Dar unde sunt zapezile de odinioara, cu acele “que reste-t-il des nos amours, que reste-t-il des ces beaux jours, que reste-t-il des billets doux, des mois d`avril, des rendez-vous…?” Stiu, sunt ridicola, dar, pentru Dumnezeu, salvati vrajitoarea aia frumoasa si mincinoasa de pe rug, pentru ca minciunile aduc fericirea, nu banii.

The ONE: In ce mod ati privit si priviti experienta maternitatii?
N.I.: Nu am privit in nici un fel experienta maternitatii. Am trait-o ca orice femela care isi apara puiul, atata vreme cat are nevoie de ea. Nu inteleg de ce mamicile femei nu cred ca si copiii au un Dumnezeu al lor aidoma pasarilor cerului si tin sa-i duca in carca o viata intreaga.

The ONE: Cum ati descrie o casnicie fericita? Cum vi se par casniciile din ziua de azi?
N.I.: Casnicii multumite au fost de cand lumea si pamantul – astea sunt cele in care amantii se transforma dupa cativa ani in prieteni de nadejde si dupa alti cativa ani in frate si sora. Casnicii fericite nu exista, fiindca dupa trei ani mai toate cuplurile se dezdragostesc. Azi, cu toata goana nebuna dupa aur, cu toate job-urile, cu calatoriile – unul la hais, altul la cea –, cu permanentele comparatii intre ce renteaza mai mult pentru buzunar sau pentru pat, casniciile sunt constructii provizorii pe nisipuri miscatoare – nu cititi nimic din ce spun in cheie critica – am iubit intotdeauna independenta, surpriza, aventura. Creierul are o capacitate de a le mentine vii si in casniciile uzate si in azilurile de batrani si in lagarele de exterminare, fiindca ne putem reprezenta totul. Practic, casniciile nici nu cred ca ar trebui sa ne preocupe.

The ONE: Cum ati descrie femeia moderna din ziua de azi?
N.I.: Ar fi mai interesant sa descriu femeia moderna din ziua de ieri. In sfarsit... Trei lucruri ar trebui sa le stie femeia moderna si nu numai ea: 1. Sa se iubeasca pe sine. Pentru ca daca nu se iubeste pe ea, nu poate iubi pe nimeni. 2. Sa nu-si iroseasca darul primit pentru unul fara dar, pentru ca pacatul cel mai mare e cel savarsit fata de noi insine. 3. Sa nu creada ca tot ce aduce viitorul este imoral, pentru ca nu seamana cu morala ei. Viitorul e un lift care ne duce la un etaj superior, iar proverbul “Tot raul spre bine” s-a dovedit intotdeauna valabil. Nu stiu de ce am spus asta. Poate fiindca nu-mi place femeia moderna, dar stiu ca stadiul asta e necesar.

The ONE: Ce caracteristici ar trebui sa posede o femeie pentru a intelege viata si pe cei de langa ea cu mai multa nonsalanta? Pentru a se putea bucura pe deplin de viata?
N.I.: Nu inteleg prea bine intrebarea ta. Intre mine si viata mea n-a existat niciodata vreun dezacord, pentru ca, fara sa fi fost o rasfatata, cineva mi-a dat cel mai grozav dar, acela de a avea chef. De asta inteleg eu asa de bine vorbele cuiva drag : “Am fost om, fiindca mi-a placut”. Si nu mi-a placut numai cand mi se intampla mie, mi-a placut in general bucuria florilor in culoare, intalnirea dintre polenurile fluturilor cu polenurile crinilor, mi-au placut inmormantarile pentru ca nu eram eu in sicriu, si oamenii, pe cei straini, razand la distanta, pe cei apropiati iubindu-i in gand – sa ne intelegem, astea nu-s considerente generale. Eu nu pot vorbi decat in numele meu.

The ONE: Cum credeti ca va evolua ritualul de seductie de acum inainte? Ce v-ar placea sa se pastreze?
N.I.: Iata-ne si la intrebarea nr. 13 – numarul meu norocos. Ritualul de seductie se schimba ca rochiile dupa anotimp. Nu vezi ca nu avem pic de imaginatie? Ne luam tot timpul dupa moda. Iti spun un secret, cele mai fascinante, cuceritoarele, sunt alea care nu se sinchisesc de ridicol, alea schimba codurile... Ce mi-ar placea sa se pastreze? EXCEPTIA.