Valurile vietii

Data: 26 mai 2008 Autor: Doru Iftime

Viata lui Francine Cousteau a fost o lupta in care s-a aventurat cu modestie si inteligenta. Doru Iftime a intalnit-o la Bucuresti pe sotia Comandantului Cousteau si i-a ascultat impresionanta poveste.
Francine Cousteau (fosta Triplet) este cea de-a doua sotie si vaduva celebrului explorator Jacques-Yves Cousteau. In momentul in care s-au cunoscut, el avea 66 ani, ea 30, si amandoi erau casatoriti. Jacques-Yves si Francine au avut doi copii, pe Diane (nascuta in 1980) si pe Pierre-Yves (nascut in 1982). Din prima casatorie, cu Simone Cousteau, Comandantul a avut doi copii, Jean-Michel si Philippe. Simone a murit in 1990 de cancer, iar Comandantul s-a casatorit cu Francine un an mai tarziu. Jacques-Yves Cousteau a decedat la varsta de 87 de ani, in 1997, in urma unui infarct.
Mostenirea Comandantului Cousteau numara nu mai putin de 150 de filme si documentare (in 1956, a castigat Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes, cu "Lumea tacuta") care l-au facut popular in special in SUA. Este interesant de remarcat ca Jacques-Yves Cousteau a fost primit in Academia Americana de Stiinte (onoare care rareori se face unui strain) chiar inainte de a fi primit in Academia Franceza; de asemenea, a fost invitat la Casa Alba de presedintii Kennedy si Reagan (care l-a si decorat), in schimb cu Charles de Gaulle a avut la un moment dat un schimb taios de replici deoarece presedintele francez nu voia sa renunte la experimentele nucleare.
In 1950, Cousteau a inchiriat de la Sir Thomas Loel Guinness, pentru suma simbolica de 1 franc pe an, nava Calypso, pentru a o folosi ca laborator mobil de cercetare. Din 1957 a fost numit director al Muzeului Oceanografic din Monaco. In anii care au urmat a inceput colaborarea cu televiziunile americane, care i-au difuzat serialul "Odiseea subacvatica a Comandantului Cousteau", care l-a transformat pe exploratorul cu fes rosu in unul dintre cele mai populare personalitati de pe mapamond. In 1973, impreuna cu cei doi fii ai sai, a infiintat Societatea Cousteau pentru Protejarea Vietii Acvatice. Societatea numara astazi mai mult de 300.000 de membri in lumea intreaga.
Pe 28 iunie 1979, fiul sau favorit, Philippe, co-producatorul tuturor filmelor pe care Cousteau le-a facut incepand din 1969 si succesorul desemnat la conducerea Societatii Cousteau, a decedat in timpul unei expeditii in Portugalia, fiind lovit de elicea hidroavionului Catalina.
Diversi artisti au dorit sa omagieze prin creatia lor personalitatea comandantului Cousteau. Printre ei, compozitorul Jean Michel Jarre, care si-a intitulat albumul din 1990 "En attendant Cousteau", si regizorul Wes Anderson (The Royal Tennenbaums, The Darjeeling Limited), care ii dedica filmul The Life Aquatic with Steve Zissou, unde personajul principal, purtaror al unui fes rosu identic cu al Comandantului, e jucat de Bill Murray.
In 1996, Calypso a fost lovita de o barja si s-a scufundat in portul Singapore. A fost adusa in Franta pentru a fi transformata in muzeu, insa nu s-a gasit un spatiu adecvat care sa o gazduiasca. Apoi, vasul a devenit obiectul unui litigiu intre Francine si familia Cousteau (faptul ca, dupa moartea primei sale sotii, Jacques-Yves s-a casatorit cu Francine, a dus la deteriorarea relatiilor cu fiul lui cel mare, Jean Michel). Dupa un proces care a durat aproape 10 ani, Justitia i-a dat dreptate lui Francine, care a reusit apoi sa gaseasca fonduri pentru restaurarea navei.
Calypso este astazi gata sa-si reia aventura pe mare, continuand odiseea comandantului Cousteau, desi o va face mai mult pentru a pastra vie amintirea acestuia, dar si pentru a arata cat de mare este The Power of One, puterea exemplului personal, si cat de multe poate face un om pasionat pentru viitorul semenilor lui.

The ONE: Cand l-ati cunoscut pe Comandantul Cousteau?
Francine Cousteau: In 1976. Stiam cate ceva despre el. Cand l-am cunoscut, faceam eu insami scufundari, facusem scufundari in diferite locuri, inclusiv in Alaska, in Polinezia, in Caraibe.
The ONE: Inseamna ca erati aproape o scufundatoare profesionista.
F.C.: Nici pe departe, o faceam doar ca pe un sport recreational, dar pe atunci erau intr-adevar foarte putine femei pe care sa le pasioneze aceasta indeletnicire, cu atat mai putin scufundarile in apa rece. Si, de asemenea, ma interesau problemele de mediu, ca si pe Jacques. Cand aveam timp, colaboram cu o asociatie de protectie a mediului, eram inca de pe atunci constienta ca mediul trebuie protejat.

The ONE: Deci aveati deja ceva in comun.
F.C.: Sigur ca da, impartaseam pasiunea pentru scufundari si pentru protejarea mediului. Dar mai apoi am descoperit in el pe muzicianul, poetul, scriitorul si ganditorul Jacques Cousteau. Nu stiam toate acestea despre el in momentul in care l-am cunoscut. Pentru mine, aceasta a fost marea descoperire.

The ONE: Cum a fost prima intalnire cu Jacques Cousteau?
F.C.: Cum nu am vorbit niciodata despre asta, voi spune ca a fost mai mult o intalnire profesionala. Am discutat mult despre munca lui. La momentul acela, exista cineva in viata mea si nu m-am gandit la ceva sentimental, la o relatie. Totul era legat de munca lui, de mediu, de marile provocari ale acelor vremuri. Ce m-a impresionat a fost modestia lui, nu pretindea nici o clipa ca el e marele Cousteau care le stie pe toate. Era modest, respectuos si incredibil de optimist. Pentru ca, desi era foarte constient de problemele cu care avea sa se confrunte umanitatea, credea in capacitatea oamenilor de a le depasi, era convins ca omenirea va face ce trebuie la momentul potrivit. De aceea insista atat de mult pe educatie si pe deschiderea oamenilor spre cunoastere. Intotdeauna i-a convins pe oameni facandu-i sa viseze. Si-a dorit implicare din partea semenilor lui si le dadea exemplul propriei implicari. Filmele pe care le-a facut in intreaga lume nu-l scoteau pe el in evidenta, ci puneau in prim-plan echipajul sau pe Calypso - vasul era o vedeta, iar echipajul era ca o familie pe care o cunostea toata lumea. Calatorind prin lume, multi mi-au povestit cum se uitau cu toata familia la filmele lui Jacques Cousteau si de multe ori se intrebau: "Oare pe unde or fi azi Cousteau si Calypso?" Acesta era talentul lui Jacques - de a te provoca sa participi, de a te face sa te implici. Era el insusi un om foarte generos: la inceput, ne-a oferit filme de televiziune, apoi a inteles ca lumea e fragila si ca umanitatea trebuie protejata. Atunci si-a schimbat strategia de comunicare si a demarat acele programe educationale cu UNESCO.

The ONE: Pare a fi fost o personalitate covarsitoare. A fost greu sa va apropiati de el?
F.C.: Inainte de orice, eram doi in aceasta relatie. Si a devenit repede evident pentru mine ca il puteam ajuta. Aveam multe in comun, eram convinsa ca el era destinul meu, nici el si nici eu nu ne-am spus vreun moment ca ar trebui sa ne oprim. Indiferent de ce spunea lumea despre diferenta de varsta dintre noi, de faptul ca el era celebru, nu mi-a pasat prea mult.

The ONE: L-ati iubit si v-a iubit.
F.C.: Absolut. Eram indragostita de omul Jacques Cousteau. Avea atat de multe calitati, era atat de pasionat si de copilaros, atat de entuziast... Era ca un copil care descopera pomul de Craciun la fiecare cinci minute.

The ONE: Dar fiind atat de pasionat si de absorbit de munca lui, mai avea timp pentru familie? Avea vreme, de exemplu, sa petreaca Craciunul cu dvs. si, mai tarziu, cu copiii?
F.C.: Jacques n-a facut niciodata ceva de mantuiala. Cand am inceput aceasta relatie, stiam ca era foarte importanta pentru mine. Nu voiam sa fiu implicata in toata aceasta aventura cu celebritatea fiindca stiam ca asta ne va distruge intimitatea. Am inteles si am acceptat de la bun inceput ca trebuie sa stau deoparte si sa-l sprijin in munca lui. Stiam ca reprezint ceva pentru el si ca el va fi alaturi de noi oricand va avea timp. Impartaseam aceleasi idealuri si imi era evident ca nu poate fi tot timpul cu mine. Am acceptat acest lucru, pentru ca stiam ca isi dedica tot timpul muncii. Si, oricum, statea cu mine si cu copiii nostri mai mult decat o facea cu cealalta familie a lui, fiindca era deja intr-o alta etapa a vietii. Nu mai era la inceputul marii explorari, realizase deja foarte multe si avea mai mult timp pentru noi. Sincer, nu am avut niciodata sentimentul ca impart cu el doar o felie din viata lui; nu, am impartit totul. Cand am decis sa facem doi copii, i-am facut tocmai fiindca ne consideram un cuplu solid si stiam ca putem conta unul pe celalalt.

The ONE: Deci nu erati o iubire secreta, nu faceati parte din ceea ce s-ar putea numi o viata dubla a comandantului Cousteau. Era o relatie public acceptata.
F.C.: La data cand m-a cunoscut, Jacques era casatorit. Sotia lui era destul de in varsta, dar era o persoana remarcabila si el nu avea nici un motiv sa o raneasca. O respecta foarte mult.

The ONE: Dar ea stia de dvs?
F.C.: Nu. Si n-a stiut niciodata. Presa a scris altceva, dar eu pot sa jur ca ea nu a stiut niciodata de mine. Era foarte important pentru noi ca ea sa nu stie - nu voiam sa o facem sa sufere. N-ar fi folosit nimanui acest lucru, nu era nici o fericire pentru nimeni. Asa ca am cautat sa o protejam. Cei din jurul nostru stiau de relatia noastra, dar ne respectau - daca nu epatezi, dar nici nu te ascunzi, oamenii iti respecta optiunea, te accepta pana la urma. Erau putini cei care stiau, chiar si din familie, fiindca nu puteam extinde prea mult cercul celor care stiau, Jacques fiind o persoana publica. Pe mine, personal, situatia nu m-a deranjat. Poate ca asa sunt eu facuta, e in natura mea sa traiesc asa - n-a trebuit sa fac nici un efort.

The ONE: Ati fost fericita cu el?
F.C.: Foarte, foarte fericita. Si avem doi copii minunati.

The ONE: Cat de dificila a fost perioada de dupa moartea comandantului? Cum ati reusit sa mergeti mai departe?
F.C.: A fost un moment greu, a fost o mare dezamagire. Din cauza diferentei de varsta, stiam ca asta se va intampla intr-o buna zi. Si traiam cu aceasta teama, incercand sa nu ne gandim prea mult la ce va fi. Speram ca familia sa ramana unita. Eram totusi o vaduva tanara, cu doi copii mici. Nu ma asteptam la cine stie ce sprijin, doar la o atitudine decenta. Si a fost exact pe dos. Apoi, date fiind toate dificultatile pe care Jacques le-a avut pe parcursul ultimilor opt ani de viata, a trebuit sa refacem totul de la zero. A lasat tot ce a avut Societatii Cousteau. Asta includea numele Cousteau si dreptul de folosire, filmele, vaporul...

The ONE: Dar dvs. erati presedinta Societatii.
F.C.: Eram in comitetul director. Dar, da, el imi lasase mie drepturile morale de folosire a numelui Cousteau si acest lucru este foarte important in Franta. Societatea avea doua board-uri, unul american si unul francez, si ei au decis sa fiu presedinta. Dar asta s-a intamplat intr-un moment prost - eram vaduva si familia ne facea probleme. De fapt, o parte din familie, fiindca sunt doar 2-3 persoane cu care nu ne-am inteles. Familia lui Jacques din Bordeaux se poarta foarte frumos cu mine - unul dintre nepotii lui este in board-ul Societatii, am vorbit cu el acum trei zile.

The ONE: Jean Michel (unul dintre cei doi fii ai lui Jacques Cousteau din prima casnicie) si Alexandra (fiica acestuia si nepoata lui Jacques) sunt cei care va pun bete in roate?
F.C.: Da. Se intampla deseori ca, atunci cand e vorba despre doua casnicii, copiii din prima casatorie sa nu se poarte cum trebuie. Toti avem calitati si defecte, inclusiv eu. Dar in loc sa vrea totul pentru ei, ar fi trebuit sa o respecte pe vaduva lui Jacques, fiindca Jacques n-a fost senil cand a facut ce a facut cu Societatea, el a decis totul in 1973, cand a pus-o pe picioare. El a lasat totul Societatii - toate filmele lui sunt creditate Societatea Cousteau. In 1990, a inregistrat numele Cousteau ca fiind proprietatea Societatii , nu a unui singur individ. El a vrut ca de cercetarile lui sa beneficieze intreaga lume, iar eu sunt aici pentru a ma asigura ca acest lucru se intampla.

The ONE: Din cate inteleg, conflictul dintre dvs. si familia Cousteau are la baza faptul ca dvs. vreti sa pastrati si sa continuati activitatea de cercetare a lui Jacques, iar ei vor sa faca o afacere din asta.
F.C.: Exact, o afacere personala. Sunt poate 100 de oameni pe care ii cheama Cousteau, e un nume prestigios si toti ar trebui sa-l cinsteasca si sa-l poarte cu onoare, decenta si modestie. Si, avand acest nume, toti ar trebui sa incerce sa faca ceva pentru aceasta lume, dar daca nu pot, macar sa poarte numele Cousteau cu demnitate. Iar eu m-am concentrat pe ceea ce aveam de facut - trebuia sa duc mai departe munca lui Jaques si sa-i cinstesc amintirea. Jacques nu mai e aici, deci nu putem copia ce a facut el, nu mai putem face ce a facut el. Si m-am intrebat atunci care este menirea, sensul muncii lui de 50 de ani? Ei bine, el ne-a deschis o cale: educarea viitoarelor generatii in spiritul protejarii mediului. Cum facem asta? Avem radacini solide, avem un mesaj puternic... Jacques spunea ca, la inceputul carierei lui, lumea il lauda pentru ultimul sau film cu rechini, dar, mai apoi, la final, ii vor multumi pentru ceea ce a facut pentru copiii lor. Si era foarte mandru de asta. Aceasta este misiunea noastra. Nu cautam vedete, nu vrem un alt Cousteau, fiindca noul Jacques Cousteau sunt toti cei care i-au apreciat munca, toti cei care azi incearca sa faca ceva pentru binele planetei. Al Gore spune azi ce spunea Cousteau acum 50 de ani, dar slava Domnului ca atrage atentia asupra acestor probleme. Azi urmatorul pas este la nivel politic - iar politicienii nu vor face nimic cat timp nu vor fi constransi de cei care ii voteaza. Si aici intervine educatia si influenta media.

The ONE: Ce s-a intamplat cu Calypso? La un moment dat se ciocnise cu o barja in Singapore si s-a scufundat. Ati reusit sa o salvati?
F.C.: Da, asta a fost o alta lupta grea. Am reusit sa aducem vasul in Portul Marsilia, cu un an inainte ca Jacques sa moara. Am cautat apoi o institutie care sa transforme vasul in muzeu. Dar Primaria din Marsilia nu l-a vrut, nici Universitatea din Marsilia. Apoi am inceput o serie lunga de negocieri pentru a aduce vaporul inapoi in Paris. La un moment dat, m-a sunat primarul din La Rochelle si mi-a oferit "gazduire" pentru Calypso - intr-un spatiu in care era deja un muzeu, care urma sa fie marit. Pana sa fie toate detaliile puse la punct, primarul a murit si tot proiectul a picat. A inceput o perioada lunga de dificultati, care a culminat cu procesul meu cu familia Cousteau. Au inceput prin a deplange in presa situatia lui Calypso, apoi i-au cerut proprietarului, Sir Loel Guinness (detinatorul companiei care produce celebra bere irlandeza) sa cumpere vasul. Sir Guinness ii inchiriase Calypso lui Jacques pentru un dolar. Si nu a vrut sa le-o vanda lor. Dimpotriva, a facut o mica firma impreuna cu mine ca sa reparam nava. Apoi a inceput procesul cu familia Cousteau. Am castigat toate etapele. Numai ca, intre timp, toti sponsorii, toti cei care voiau sa ne ajute sa reparam Calypso, au devenit din ce in ce mai contrariati, nestiind cum se va finaliza procesul. La Curtea Suprema, actiunea familiei Cousteau a fost respinsa si au fost pusi sa plateasca cheltuielile de judecata, lucru care in Franta se intampla rar - de obicei o actiune este acceptata sau respinsa, si atat. Intre timp, Guinness mi-a vandut mie Calypso pentru un euro si am inceput sa caut sponsori si un santier unde sa incepem reparatiile. Inca mai adun bani pentru reparatii, fiindca vreau ca nava sa fie identica cu cea cu care a navigat Jacques. Insa la final costul reparatiilor va fi de aproximativ sase milioane euro, cat al unui vapor nou...

The ONE: O veti folosi ca vas de cercetare?
F.C.: Calypso nu cred ca va mai merge in expeditii, dar va circula dintr-un loc in altul, acolo unde oamenii o vor solicita sau unde se intampla lucruri importante privind protectia mediului. In 1980, Cousteau spunea ca nava e deja veche. Atunci a inceput sa construiasca cel de-al doilea vas, Alcyone, o nava care consuma putin, un posibil prototip pentru Calypso II. Cu putin inainte sa moara, Jacques voia sa lanseze o campanie de strangere de fonduri pentru Calypso II. Nu am abandonat aceasta idee, dar trebuie sa iau lucrurile in ordinea prioritatilor. A fost acest proces care ne-a costat enorm si a durat 10 ani, apoi a trebuit sa ma ocup de conservarea lui Alcyone si a trebuit sa si demaram noi programe.

The ONE: Din cate stiu, Comandantul Cousteau a spus la un moment dat ca prefera sa scufunde Calypso cu mana lui decat s-o transforme intr-un muzeu. Ii displacea ideea ca lumea ar face picnic la bord.
F.C.: Era doar un fel de a spune, Jacques n-ar fi scufundat Calypso niciodata. Atunci cand a fost accidentul in Singapore, era poate cel mai bun moment sa o scufunde, dar el s-a luptat sa o aduca inapoi in Franta. Calypso pare un vas mare, dar nu e. Daca vrei sa-l deschizi pentru public, nu ai cum, mai ales cu restrictiile legale in vigoare azi. Tehnic, nu stiu cum s-ar putea face acest lucru, in plus vasul s-ar deteriora rapid.

The ONE: Am inteles. O ultima intrebare. Stiu ca intre timp v-ati recasatorit...
F.C.: E adevarat. Nu m-am gandit ca acest lucru se va mai intampla. Nu credeam ca va mai exista viata dupa Jacques, el a fost atat de important pentru viata noastra, a mea si a copiilor nostri. Am avut atat de multe de facut si a trebuit sa facem fata atator probleme... Michael, actualul meu sot, era in consiliul director al Societatii Cousteau si, cand l-am cunoscut, avea o casnicie fericita si trei copii. Din pacate, sotia lui s-a stins in urma unui cancer care a evoluat rapid. El a ramas singur, eu aveam deja experienta a cinci ani de singuratate dupa moartea lui Jacques... Acest lucru a dat startul apropierii intre noi. Si el calatoreste mult, ca si mine, fiecare apreciaza ce face celalalt si cauta sa-l sprijine cat se pricepe. Eu pot spune ca, in sfarsit, mi-am gasit familia - o familie mare si adevarata.

The ONE: Ce va doriti astazi? Aveti vreo neimplinire?
F.C.: Mi-ar fi placut sa am o familie asa cum este cea pe care o am acum, inca de la prima mea casnicie. Am spus mereu, usa mea este deschisa. Imi doresc ca, la un moment dat, toti sa se intoarca la cuib. Ar fi bine ca toti sa se bucure de amintirea lui Jacques si de ce a lasat el in urma. Acesta este telul meu, sa-i tin pe toti laolalta. In viata exista momente dificile, accidente, situatii neplacute - eu vreau sa le lasam pe toate in urma. Jacques merita sa stie ca in urma lui familia a ramas unita.