Adele, gest obscen la Brit Awards
Data: 22 februarie 2012 Autor: Georgiana Mitroi
Cântăreaţa Adele, marea câştigătoare a galei BRIT Awards 2012, a făcut un gest vulgar pe scenă, la adresa organizatorilor, care i-au întrerupt discursul de mulţumire, întrucât transmisiunea televizată se apropia de final.
Fotografii au surprins-o în acel moment pe Adele făcând un gest vulgar, arătând organizatorilor degetul mijlociu.
Gestul artistei britanice a devenit imediat "un subiect fierbinte" pe internet şi pe platformele sociale, obligându-i pe reprezentanţii postului ITV, care au transmis gala BRIT Awards 2012, să îşi ceară scuze pentru faptul că au întrerupt discursul cântăreţei.
"Gala BRIT Awards este un show live. Din păcate, programul se prelungise prea mult şi a trebuit să mergem mai departe. Îi cerem scuze lui Adele pentru acea întrerupere", a declarat purtătorul de cuvânt al postului ITV, într-o declaraţie făcută publică la puţin timp după încheierea galei.
Purtătorul de cuvânt ai organizatorilor galei BRIT Awards 2012 i-a cerut şi el scuze cântăreţei într-o declaraţie oficială, făcută după eveniment.

"Regretăm ce s-a întâmplat şi prezentăm scuzele noastre cântăreţei Adele pentru faptul că discursul ei a fost întrerupt, din cauza programului transmisiunii televizate. Nu dorim în niciun fel să ignorăm importanţa realizărilor ei incredibile, întrucât ea a câştigat cel mai important trofeu al galei de aseară. A fost premiul care a încucunat un an incredibil pentru ea".
- Abonează-te:
- newsletter
- rss
- PE ACEEAŞI TEMĂ:
-
Ie românească într-un pictorial Vogue
15 februarie 2012
Editorii Vogue America au ales pentru vestimentaţia cântăreţei britanice Adele, pentru un pictorial…
mai multe -
Brit Awards 2012 - Ce au purtat vedetele
23 februarie 2012
Gala de decernare a Brit Awards a reunit cei mai importanţi artişti din muzica britanică dar şi…
mai multe
-
ZF.ro
- Cursul BNR de miercuri:…
- Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României a crescut…
- De ce nu-i mai vrea…
- Bancherii de top câştigă…
-
CSID.ro
- Cele mai spectaculoase…
- Rochiile cu spatele gol au fost întotdeauna arme puternice de seducţie…
- Manichiura Ke$hei -…
- Micaela Schäfer, apariţie…
-
Gandul.info
- E normal? EFECTUL ŞOCANT…
- Un efect nebănuit
- Iată-l pe ROMÂNUL…
- Cristian Tudor Popescu,…
-
Apropo.ro
- 10 dintre cele mai urâte…
- Dacă "Statuia lui Traian" de la Muzeul Naţional de Istorie te-a amuzat,…
- Boala Lyme (sau borelioză)…
- Top 5 - Cei mai obezi…
-
Incasa.ro
- Feng Shui pentru terasa…
- Indiferent ca este vorba despre terasele spatioase din curte, cele ala…
- Plantele otravitoare…
- Mobilierul pentru balcon:…
-
Gradinamea.ro
- Plantele salbatice:…
- Plantele salbatice, pe care le intalnim aproape oriunde, reprezinta mult…
- Salata cu somon afumat…
- Cafeaua zilnica si riscul…
-
Zooland.ro
- Efectele negative ale…
- Aglomerarea acvariilor cu pesti sau accesorii este o problema des intalnita…
- Rasa de oi Lincoln
- Egreta mica (Egretta…
-
Mediafax.ro
- Angelina Jolie şi Brad…
- Câteva imagini în care Angelina Jolie şi Brad Pitt sunt îmbrăcaţi…
- DRAGOSTE DE COPIL: Cum…
- Jennifer Lopez, din…
-
Intrefete.ro
- Ce pantaloni purtam…
- Confortabili? Flatanti? Simpli? Imprimati? Indiferent de preferintele…
- Sirenele noului sezon…
- Modele de portofele…
0.4025, 1,72MB


















