Daniel Daianu economistul cu stofa de tatic

Fostul ministru de finante (1997-1998) ne-a primit la el acasa, prilej cu care l-am cunoscut pe Matei, fiul sau in varsta de un an. Despre cum se impaca sportul cu cartea, despre rolul de parinte la o varsta tarzie, despre casatorie, dar si despre evolutia economica, greseli si compromisuri, ne-a povestit pret de o ora Daniel Daianu.

De aproape un an sunteti tatal unui baiat frumos. Matei a venit cam tarziu?
Poate ca da, dar asa s-a croit cursul vietii mele. Inainte de ’89 consideram ca nu erau vremuri potrivite pentru a creste un copil. Nu voiam sa-mi privez copilul de ceea ce mi se parea ca este absolut necesar, de la simplul fapt de a-i cumpara o ciocolata buna, pana la a-l putea inscrie la o facultate renumita, la o universitate din strainatate. Toate acestea m-au impiedicat sa-mi doresc un copil atunci. Iar dupa ’89 am petrecut mai mult timp in afara tarii. Dar mai bine mai tarziu decat niciodata. Nu ma consider un om rablagit, nici la minte, nici la trup, sunt un om echilibrat si nu fac excese.

Chiar nu are Daniel Daianu vreun viciu?
Sunt un barbat normal, iar pentru mine normalitatea inseamna un barbat si o femeie, din care a iesit odorul meu, Matei Alexandru.

Cat timp petreceti cu Matei?
Destul. Am ajuns la o varsta si la un statut profesional care imi permit sa nu fiu prizonierul unei organizatii care sa ma tina de dimineata pana seara la birou. Sunt dispersat in mai multe activitati, dar pot sa muncesc si acasa, ceea ce-mi permite sa fiu alaturi de el. Il observ cu atentie, il vad cum se uita la cer, cum se ridica, cum reuseste sa descopere lumea singur. Poate ca, daca as fi fost mai tanar, nu as fi observat si nu as fi apreciat toate aceste lucruri; uneori il privesc si ma gandesc la omuletul lui Gopo. Este un copil linistit si circumspect, as zice ca este un copil precoce, dar poate e prea devreme sa fac aceasta afirmatie. Cu siguranta insa este un copil zdravan. Eu si familia mea vom incerca sa-l indreptam pe calea potrivita, sa invete carte si sa practice sportul.

Am vazut ca iubiti animalele, de cat timp il aveti pe Leu?
Leu este un Golden Retriever, pe care l-am adoptat in urma cu doi ani, inainte sa se nasca Matei. Am pregatit terenul, ca sa zic asa. Stiam ca este o rasa de caine potrivita pentru copii.

Ce inseamna conditia fizica pentru Daniel Daianu?
Am facut sport de performanta. La mine s-au combinat foarte bine cartea cu sportul, imi este greu fara miscare. Sportul este un fenomen social, care defineste natura umana: are agresivitate, spirit de competitie, dar si de solidaritate. Eu sper ca Matei, crescand, sa ramana in galaxia Gutenberg, sa prefere cartea computerului, dar, in acelasi timp, sa fie si un bun sportiv.

Mai mergeti pe bicicleta sau v-ati cumparat masina?
Alerg, il mai scot si pe Leu la plimbare, trag de fiare la sala. La bicicleta am renuntat de ceva timp, am dat-o unui copil, dar o sa-mi cumpar alta. Am o masina a familiei pe care am achizitionat-o de curand, dar nu ma omor cu condusul. Sunt un om practic si aleg sa merg, adesea, cu metroul, pentru ca ajung foarte repede. Nu m-am nascut in masina si nu ma deranjeaza sa merg pe jos.

Ati fost bun la carte, dar si la baschet. Cum va priveau colegii, pentru ca aceste doua pasiuni se intalnesc mai rar intr-o singura persoana?
Am fost elev la o clasa speciala de matematica. Toti excelam la carte, iar unii (eu in special) am fost pasionati si de baschet; in pauze jucam in curtea scolii. As vrea ca astazi sa existe impatimiti ai sportului care sa iubeasca si cartea. Ca sa va raspund la intrebare, in liceu si la facultate eram privit ca un lider, aveam autoritate, iar colegii ma ascultau. Am fost si sef de an, pana cand am avut un conflict major cu profesorii si am fost amenintat cu exmatricularea. Am fost un rebel, in felul meu, dar notele bune la carte m-au scos frecvent din incurcaturi.

Pasiunea asta pentru invatatura a fost cultivata de familie?
Mi-e greu sa spun, si eu mi-am pus aceasta intrebare. Cred mai degraba ca am avut un drive interior, caci de mic am inceput sa citesc foarte mult. Scoala nu mi-a fost o povara, era o placere.

Despre mama lui Matei ce ne puteti spune? Cum ati cunoscut-o?
O stiu de mai multi ani. Este o femeie frumoasa, e adevarat, considerabil mai tanara decat mine, si cu multe calitati.

Nu v-ati casatorit pana la aceasta varsta. Nu credeti in institutia casatoriei?
Pot sa va raspund doar ca se va intampla si acest lucru.

In afara de carti si de sport, ce pasiuni are Daniel Daianu?
Scriu, imi plac filmele, imi place teatrul, desi merg destul de rar, am o viata care nu este definita de stereotipii. Nu-mi place golful, nu sunt vanator, nu sunt pescar. Nu frecventez restaurantele, mananc ca sa traiesc, nu traiesc ca sa mananc, nu sunt un gurmand, desi imi plac dulciurile, fructele. Am o viata simpla si destul de ordonata. Nu imi este indiferent ce se intampla in jurul meu si de aceea ma implic, atat cat pot, in viata publica.

Ati recunoscut ca ati fost ofiter de securitate. De ce ati facut acest lucru? De ce ati recunoscut?
Este impropriu spus ca “am recunoscut”, suna ca si cum as fi fost pus in fata unui complet de judecata. Eu am raspuns la unele intrebari, pentru ca am gandit ca nu am ce sa ascund. In acel sistem, care a dainuit aproape cinci decenii, oamenii au facut compromisuri mai mari sau mai mici, unele inevitabile, sau de care nici nu-si dadeau seama, intrucat ele faceau parte din logica sistemului. Acesta ii transforma pe copii in pionieri, apoi in utecisti si pe foarte multi adulti ii obliga sa devina membri de partid; unii faceau un juramant fata de tara, dar si fata de ceea ce se numea atunci Conducatorul Suprem. Sistemul comunist, stalinismul tarziu din Romania, sunt de condamnat, dar vinovatiile trebuie individualizate, fiind o greseala punerea la zid a unor categorii de oameni. Am avut o conduita dictata, in momentele-cheie, de ceea ce mi-a spus constiinta. Atras de mirajul strainatatii si fiind absolvent al facultatii de comert exterior, am intrat dupa absolvire in Directia de informatii externe, ceea ce echivaleaza cu SIE de astazi. Am iesit dupa doi ani si jumatate, in 1978, cand aveam 26 de ani. Am lucrat cea mai mare parte din timp intr-un compartiment de analiza, de unde mi-am dat demisia, pentru ca nu eram de acord cu anumite lucruri si ma munceau gandurile.

Se acceptau demisii pe atunci?
Nu, nu se acceptau, dar probabil ca fuga generalului Pacepa, care crease destul tumult, precum si hotararea mea de a pleca i-au determinat sa o accepte. Atunci am simtit ca disconfortul intelectual, profesional, moral ma napadeste, imi creeaza suferinta, si am luat o decizie care, pentru unii, a fost surprinzatoare. Am lucrat apoi ca documentarist si nu mi-a fost rusine, fiindca era o munca onorabila, dupa care am ajuns in cercetare. Aici am cunoscut oameni exceptionali (Ihor Lemnij si Vasile Pilat) cu care impartaseam idei comune. Inainte de 1989 am scris studii (precum Modelarea cresterii pauperizante, Economia de penurie, Ajustarea balantei de plati) care au atras atentia in strainatate si au fost evocate la Europa Libera. De altfel, in 1988, Comisia Economica ONU pentru Europa mi-a solicitat un raport privind economia Romaniei, dar nu am avut posibilitatea, din motive lesne de inteles, sa-l prezint. Lucrarea mea de doctorat, pe care am publicat-o dupa revolutie si care a luat Premiul Academiei in 1992, este o intruchipare a gandurilor mele din acel deceniu si reuneste acele studii. Dupa 1990 am publicat mai multe carti, dintre care unele in strainatate.
Eu ma trag dintr-o familie de stanga, nu am radacini intr-o familie de dreapta, de vechi liberali sau taranisti. Asta nu m-a impiedicat insa sa vad defectele sistemului si sa lupt, dupa puterile mele, impotriva acestuia. Posibilitatile si alegerile oamenilor in libertate sunt mult mai variate decat optiunile celor care traiesc in constrangere. Inainte de ’89, simplul fapt ca primeai un salariu de la un institut al Academiei, chiar daca nu ii aduceai laude lui Ceausescu, dar in conditiile in care acel institut era si el o rotita dintr-un angrenaj al sistemului, reprezenta un compromis. Ca putem distinge intre vinovatii, asta este altceva. Viata m-a invatat insa sa fiu mai chibzuit si sa nu ma hazardez, sa nu ma pripesc in a judeca oamenii; logica binara folosita de unii (care impart lumea in ingeri si diavoli) mi se pare o simplificare deformatoare a realitatii. Si imi este imposibil sa accept verdicte de la cei care nu au avut niciun gest de opozitie inainte de 1989.

De ce nu ati intrat in politica?
Propuneri am inteles ca au fost. Nu am vrut sa intru in politica. Dar nu as putea spune ca m-am ferit de ea. Poate si din cauza ca, inainte de ’89, mi se refuzase posibilitatea sa plec la studii in strainatate, la o universitate mare. Stiti cum e… Pe copil trebuie sa-l dai la scoala de la 7 ani, nu de la 10. Dupa ’89 am avut posibilitatea sa plec cu o bursa, oferita de universitatea Harvard, nu de statul american sau de cel roman. Am plecat si am avut sansa sa cunosc mari economisti ai lumii, am simtit atunci ca trebuie sa ma satur, eram atat de flamand incat simteam nevoia sa-mi pun in desaga mintii cat mai multe informatii, sa pun in mine tot ceea ce `mi fusese refuzat ani de zile.

V-ar fi placut sa ramaneti acolo?
In strainatate ma simt bine, vorbesc mai multe limbi straine, ma misc usor in mediile academice, in lumea afacerilor, dar de fiecare data pasii m-au purtat inapoi spre tara.

Ati fost timp de un an ministru al finantelor, credeti ca ati reusit in acesta postura?
Am fost o perioada de timp secretar de stat, apoi economist sef la Banca Nationala si ministru de finante intr-o perioada extrem de framantata. Nu vreau sa-mi dau eu un calificativ, ii las pe altii sa judece. Dar am avut un timp relativ scurt fata de alti ministri, care au avut mandate de 4 ani. In timpul mandatului, am parcurs cateva episoade cu rezonanta; ma refer la Bell Helicopers, Romagra, datoria fata de Suedia. Viata a dovedit ca deciziile mele au fost cele corecte, ca au servit interesul tarii. Am cautat sa ajut la mentinerea corabiei, in timp de furtuna, pe linia de plutire. Nici nu sunt genul de persoana care sa raspunda comenzilor politice si poate de aceea divortul de Guvernul Radu Vasile a fost inevitabil.

Vedeti vreo solutie ca economia tarii sa mearga intr-o directie buna, o data pentru totdeauna?
Dar economia tarii merge mult mai bine decat acum un deceniu! Ca ar putea functiona si mai bine este o alta poveste. Dumneavoastra, tinerii, este firesc sa nu aveti o perspectiva istorica. Oamenii au nevoi, au ganduri, aspiratii deosebite. Azi, poti sa traiesti mai bine decat cu o saptamana sau cu un an in urma, dar daca aspiratiile au mers mai iute decat progresul acoperirii nevoilor, unii sunt tot nemulTumiti. Aspiratiile sunt motivate de ceea ce se intampla la altii, intr-un spatiu in plin proces de globalizare; cineva care a trait, ca adolescent, si apoi ca adult, inainte de revolutie, stie sa faca diferenta in privinta libertatilor fundamentale, a varietatii de produse si servicii.

Dumneavoastra sunteti un om bogat? Se spunea la un moment dat ca sunteti milionar in euro.
Sunt foarte bogat, daca ma gandesc la Matei; el ar fi trebuit sa vina cu ani in urma. Eram convins ca voi avea copii, si, iata, il voi avea si pe al doilea. Cat priveste partea materiala, pot asigura familiei mele un trai decent. O mare parte din banii pe care i-am castigat in strainatate ca profesor (la UCLA, Berkeley), sau in calitate de cercetator invitat (FMI, OCDE, CEE/ONU, Colegiul NATO etc), i-am investit. Am o casa al carei pret de piata a crescut substantial, lucruri la care se adauga niste investitii in terenuri; sunt actionar la cateva firme. Am jucat si la Bursa, pe piata valutara, am castigat, am si pierdut. Beneficiez de onorarii ca membru in cateva consilii de admnistratie. Nu sunt cheltuitor. Poate si pentru ca nu am beneficiat de nicio mostenire…