parerea ta
Ethan Hawke

Ethan Hawke

Data: 11 ianuarie 2010 Autor: Doru iftime; Fotografii: macristudio.com

Actor, scenarist (nominalizat la oscar din ambele posturi), romancier, tata a trei copii (doi cu fosta sotie, Uma Thurman, unul cu actuala partenera, fosta bona) Ethan Hawke este fiul favorit al mamei sale.

The ONE: Rolul cu care te-ai facut remarcat pentru prima data a fost cel din Dead Poets Society; ai fost insa apreciat si cand l-ai jucat pe Hamlet, si cand ai fost Jesse in Before Sunset si Before Sunrise, si cand l-ai interpretat pe politistul din Training Day si Asalt asupra Sectiei 13. Personajele acestea sunt foarte diferite intre ele. De care te simti cel mai apropiat?
Ethan Hawke: Cred ca oricine isi priveste tineretea cu nostalgie. Pe masura ce trece timpul, imi dau seama cat de norocos am fost ca am jucat in Dead Poets. Am debutat in cel mai bun loc posibil, cu regizorul Peter Weir, un om minunat si un profesionist exceptional. A fost pentru noi ceea ce domnul Keating era pentru personajele noastre. Nu as schimba acea experienta pentru nimic in lume. Si totusi... Cred ca ar fi fost chiar mai bine pentru mine daca faima care a insotit acel rol ar fi venit zece ani mai tarziu. Asemenea multor tineri de 18 ani, as fi vrut pe atunci sa intru in marina comerciala. Acum, fiind in Malta, unde fac acest film despre viata pe mare (Moby Dick, n.red.), imi dau seama ca a porni pe cont propriu si a iesi in larg de la o varsta frageda trebuie sa fi fost o experienta din care puteam invata mult - lucruri pe care, la 18 ani, nu le afli din conferinte de presa in Tokio sau din negocierile cu agentii. Sa devii faimos la o varsta frageda este un drum cu dus-intors. Cat despre roluri, cand eram tanar, voiam sa joc personaje cat mai complicate - indivizi cu probleme, dificili, furiosi. Parea mult mai interesant decat sa joci tipi cu capul pe umeri. Credeam ca personajele pozitive sunt simplu de interpretat, dar Starbuck din Moby Dick mi-a dovedit ca un astfel de rol poate fi la fel de complex si de interesant precum ticalosii sau nemernicii. Si imi face o placere enorma sa joc acest personaj.

The ONE: Am citit ca ai participat la primul casting cu acordul mamei tale, cand aveai 13 ani. Se poate spune ca mama a fost consilierul tau in perioada de inceput a carierei tale? Ti-a dat vreun sfat memorabil?
E.H.: Mama m-a invatat multe lucruri, dar fara legatura cu actoria. Mi-a dat voie sa fac ce voiam si cred ca intreaga experienta i-a facut placere - neindoielnic a fost o mandrie pentru toata familia cand am obtinut rolul principal intr-un film hollywoodian la 14 ani -, dar nu m-a incurajat excesiv. De fapt, a fost intotdeauna ingrijorata ca lucrurile ar fi putut-o apuca intr-o directie gresita. Sa fii actor profesionist este periculos pentru copii - e o meserie care face victime. Cei mai multi dintre actorii-copii de la Hollywood fie au decedat, fie au probleme mari cu abuzul de droguri, fie au disparut pur si simplu. Copiii nu sunt facuti pentru munca, iar actoria este o munca. Poti pretinde ca este o alta maniera de a face educatie, dar copiii sunt platiti pentru ceea ce fac acolo, fapt care ii forteaza sa-si asume responsabilitati inadecvate si care le altereaza dezvoltarea. Mama spunea ca micii cersetori de pe strada, cei care chiar se pricep la asta, seamana foarte mult cu actorii-copii.

Citeste intregul interviu cu Ethan Hawke in numarul de decembrie '09 - ianuarie '10 al revistei The One.


Citeste si Bobby, Francesca si italienii

Bonjour Tristesse!

Taguri:
Ethan Hawke,
actor

Vizualizari: 57

Comentarii: 0

COMENTEAZA:
cod de securitate
Comentarii:
PE ACEEASI TEMA:
Bugetul lui Diddy Bugetul lui Diddy 27 august 2008

Celebrul raper si-a lasat in asteptare imperiul de moda in timp ca incearca sa-si construiasca o cariera…

mai multe
Viata cu George Viata cu George 26 noiembrie 2008

Fosta iubita a lui George Clooney, manechinul Sarah Larson, care recent a devenit imaginea lui Christian…

mai multe
Statistici SATI