parerea ta
Yannick Noah, sub o stea norocoasa
Video(1)

Yannick Noah, sub o stea norocoasa

Data: 16 noiembrie 2009 Autor: Delia Bratosin

Turneul de tenis BCR Open din acest an l-a adus in Romania, pentru un meci demonstrativ, pe fostul jucator profesionist de tenis, actual cantaret de succes, Yannick Noah. In cei aproape 20 de ani de cariera sportiva, a castigat 23 de titluri la simplu si 16 la dublu, fiind al treilea in clasamentul ATP in 1986. Un showman pe scena si pe teren si un promotor activ al pacii si tolerantei, atat prin actiunile sale caritabile, cat si prin muzica sa, Noah este o lectie de viata nu doar in ce priveste reusita propriei reinventari, ci si cand vine vorba despre ce inseamna sa fii om.

The ONE: Ai spus candva: "Am simtit greutatea trecutului apasand pe umerii mei, cand am debutat in cariera muzicala." La ce te refereai?
Yannick Noah: Pai, la inceput, mi se parea ca toti cei care vin sa ma asculte cantand, vin de fapt sa-l vada pe jucatorul de tenis. Cu timpul, m-am obisnuit si eu, s-au obisnuit si ei. Le-am aratat ca puteam face si un alt fel de show. Evident, am avut parte si de acea categorie de public care, inainte sa ma asculte, ma cataloga din start: "Aaaa, nu e posibil sa cante, doar e tenisman." Acum, dupa ce timpul a trecut si lumea a ajuns sa-mi cunoasca muzica, lucrurile s-au inversat. Adica mi se intampla sa vina la mine adolescenti care-mi zic: "Pentru un cantaret, joci foarte bine tenis."

The ONE:
Cat de mult s-au schimbat lucrurile pe terenul de tenis de cand nu mai joci?
Y.N.: Schimbarea principala consta in racheta de tenis. Iar racheta a schimbat jocul. Noi jucam cu rachete din lemn cu fete inguste, acum sunt rachete moderne, cu fete cu deschidere mare, iar jocul decurge mult mai rapid si mai puternic in serva. Esential, insa, pe teren, este sa ai spirit de campion.

The ONE:
Ai fost casatorit de doua ori, cu doua manechine superbe, si acum ai o relatie cu o alta femeie frumoasa, care este si mama celui mai mic dintre copiii tai. Cat de important e aspectul fizic al unei femei?
Y.N.: Orice lucru porneste dintr-un punct si, evident, aspectul fizic conteaza, este acel ceva care da startul intr-o relatie. Problema mea este ca am avut mereu o viata agitata, am fost mereu pe fuga, trebuia sa ajung mereu undeva. Si, cu toate ca mi-a placut acest stil de viata, ritmul acesta rapid te poate face si sa gresesti mai usor. De exemplu, nu voi putea spune niciodata ca am avut timp sa construiesc o relatie sau ca m-am casatorit cu iubita mea din liceu. Am plecat de-acasa la 12 ani si viata mea a decurs diferit de viata unui copil oarecare si apoi de a unui adult cu viata normala. Am fost casatorit de doua ori, cu doua persoane minunate, care aveau acelasi ritm de viata ca si mine. Cu prima sotie m-am casatorit dupa doar trei luni. Adica foarte, foarte repede. Bine, eram niste copii atunci, dar ritmul acesta alert mi-a influentat enorm alegerile. Conta orice - o cina, o privire, o gluma anume, cautai un gram de stabilitate in orice lucru, cat de mic.

The ONE:
Cum ar trebui sa fie femeia care sa reziste langa tine?
Y.N.: Trebuie sa ma inteleaga, si lucrul asta este extrem de greu, pentru ca nu stiu sigur daca eu ma inteleg pe deplin. E complicat... Oricum, o relatie trebuie sa fie un balans intre nevoile ambilor parteneri, asta e clar. Dai si primesti. Cu atat mai mult inteleg cat de dificil trebuie sa fie pentru o femeie care trebuie sa astepte intruna - pentru ca sotul e la meci, apoi la o conferinta de presa, apoi ajunge acasa, dar e obosit. Iar maine, nu apuca sa-l vada pentru ca are alt meci, in alt loc si, per ansamblu, e plecat cam 10 luni pe an in tot felul de deplasari. Trebuie sa fie dificil pentru o femeie, imi dau seama. Si stii care e chestia - nici acum, cand fac muzica, ritmul nu e mai lejer. E diferit de perioada cu tenisul, dar tot e dificil. Trebuie sa merg in turnee, sa ma intalnesc cu oameni, sa particip la tot felul de evenimente din tot felul de locuri. Nu ma plang, nu spun ca e rau, spun doar ca e greu.

The ONE: Daca ai avea sansa, ai face lucrurile altfel?
Y.N.: Desigur, ar fi lucruri pe care le-as putea face altfel. Dar cred ca, pana la urma, trebuie sa privesti viata in ansamblu, ca pe un intreg. Si, privind asa, nu pot spune decat ca sunt o persoana foarte norocoasa. Iar in relatiile pe care le-am avut, oricat as fi gresit, am facut macar un lucru foarte bun - copiii mei. Am copii frumosi, inteligenti, de care sunt foarte mandru.

The ONE:
Ce face pe cineva sa fie un parinte bun pentru copiii sai?
Y.N.: Trebuie sa fii langa ei. Un parinte bun comunica permanent cu copiii sai. Cred ca trebuie sa-i ascultam, sa intelegem ce vor, chiar si cand sunt foarte mici. Tindem sa nu-i luam in seama, sa credem ca stim noi ce e mai bine pentru ei, dar eu cred ca un parinte bun e cel care reuseste sa-si asculte copilul, sa-l inteleaga si sa-i fie mereu alaturi.

The ONE:
Dupa cele doua casatorii cu persoane implicate in lumea modei, ai prins gustul pentru acest domeniu?
Y.N.: Nu sunt absolut deloc pasionat de moda. Sunt un spirit liber si-mi place sa ma simt confortabil, nu sa urmez tendinte.

The ONE:
Apareai foarte adesea descult pe scena. In aceasta privinta s-a schimbat ceva?
Y.N.: Cand sunt descult, inseamna ca ma simt bine, ca sunt fericit si relaxat. Acasa sunt mereu descult. Si, cum in ultima perioada scena e a doua mea casa, da, imi place sa stau descult si pe scena. M-am si obisnuit asa, mi-e confortabil.

The ONE:
Esti pentru prima data in Romania?
Y. N.: Nu, pentru a treia oara, de fapt.

The ONE:
Ce stiai despre tara noastra inainte sa ajungi aici?
Y.N.: Primul contact cu Romania a fost prin intermediul lui
Ilie Nastase. Era ziua mea, implineam 14 ani si cineva care stia cat de pasionat sunt de tenis mi-a daruit o biografie a lui Ilie. El, pe vremea aia, era inca activ. Si stii cum e atunci cand esti copil, impresiile sunt foarte puternice si modul in care se intampla lucrurile isi poate pune amprenta asupra drumului pe care il apuci. Ilie a fost mereu un tip prietenos, modest si jovial. Si m-am simtit apropiat de el, inca de la inceput. Iar eu chiar am crezut ca asa trebuie sa fie toti romanii, la fel de calzi ca el.

The ONE:
Asadar, ai venit in Romania in principal pentru prietenia care te leaga de Nastase?
Y.N.: Da.

The ONE:
Care ar fi cea mai frumoasa amintire pe care o ai cand vine vorba despre Ilie Nastase?
Y.N.: Cele mai multe imagini care imi vin in minte sunt cele de pe teren. Prima data cand ne-am intalnit eram in Roma, eu jucam in echipa de juniori, dar nu puteam sa ne amestecam cu superstarurile prezente acolo. Si, la un moment dat, l-am zarit. Ma uitam la el si nu-mi venea sa cred ca e Ilie Nastase in carne si oase, nu o poza din cartea mea. El a venit la mine si mi-a zis: "Hey, little negroni, ce faci? Vino cu mine". Asa e el, mereu a fost asa, foarte natural si prietenos. L-am apreciat pentru asta, pentru ca sunt oameni care, dupa ce ajung vedete, uita de unde au plecat, uita cat de important este ca, in raport cu ceilalti, din jurul lor, sa nu-si piarda omenia. De aceea il respect asa de mult pe Ilie; el a fost mereu o sursa de inspiratie pentru mine, atat pe teren cat si in afara lui.

The ONE:
In schimb, am inteles ca nu esti tocmai un fan al lui Sarkozy. De ce?
Y.N.: Eu lucrez cu tot felul de organizatii caritabile, si in general, imi place sa fac lucruri pentru oamenii saraci, pentru oamenii care au probleme. Din ce-am inteles eu, el face lucruri pentru oamenii bogati. Or, treaba asta nu se potriveste cu convingerile mele. Dar, chiar si atunci cand lucrurile nu sunt asa cum ai vrea, trebuie sa mergi mai departe si sa respecti oamenii din jur, desi poate nu esti de acord cu ei. In plus, nu cred ca exista presedinte bun sau presedinte prost, pe stilul alb sau negru. Spun doar ca nu sunt pe aceeasi lungime de unda cu presedintele actual al Frantei. Obama, in schimb, pare sa caute sa echilibreze lucrurile in societate si sper sa reuseasca. Pentru ca eu unul cred in cauze ca ajutorarea semenilor, siguranta sociala pentru toata lumea, micsorarea diferentelor intre cei care au si cei care au nevoie.

The ONE:
OK, am inteles ce crezi in privinta lui Sarkozy. Dar ce parere ai despre sotia lui, Carla Bruni?
Y.N.: Imi place Carla, o cunosc de mult, suntem amici. Ea e un model care a dovedit ca are si creier. In plus, e o artista. Dar e o mare diferenta intre Carla Bruni pe care o stiu si o plac si Carla Sarkozy pe care nu o inteleg.

The ONE:
Esti campion la tenis, star in muzica, actor, tata a cinci copii si, pe deasupra, te-ai implicat activ intr-o serie de actiuni caritabile… Ce urmeaza pentru Yannick Noah?
Y.N.: Nu visez la nimic altceva. Vreau doar sa dureze ceea ce am. Primul meu mare vis a fost sa fiu tenisman. Si mi s-a intamplat de multe ori - cand eram pe teren sau cand ma duceam sa incasez un cec dupa un meci - sa am un moment in care, brusc, realizam cat sunt de norocos. Faceam ceea ce visasem. Din pacate nu multi isi amintesc mai des cat de norocosi sunt ca au ceea ce au. Mie mi s-a intamplat sa mi se implineasca visul nu doar o data, ci de doua ori. Cu tenisul si cu muzica. Iar acum, cand sunt pe scena, pe stadioane, si vad multimea care canta cu mine si imi scandeaza numele, ma intreb: "Cum de se poate ca eu sa fiu atat de norocos?"... Daca s-ar opri totul maine, as muri fericit, pentru ca am avut destul.


Citeste si Dupa 20 de ani

Dominic Purcell - Un stil propriu - simplu si provocator

Taguri:
Yannick Noah,
cantaret,
tenisman

Vizualizari: 24

Comentarii: 0

COMENTEAZA:
cod de securitate
Comentarii:
PE ACEEASI TEMA:
Bugetul lui Diddy Bugetul lui Diddy 27 august 2008

Celebrul raper si-a lasat in asteptare imperiul de moda in timp ca incearca sa-si construiasca o cariera…

mai multe
Statistici SATI