Bobby, Francesca si italienii

Data: 12 octombrie 2009 Autor: Doru Iftime

L-am intalnit pe Bobby Paunescu la Venetia, imediat dupa premiera Francescai si in zorii conflictului sau cu D-na Mussolini. Mi-a marturisit ca a scris scenariul avand-o pe Monica Barladeanu in minte si ca-i place sa-i ia prin surprindere pe cei care se asteptau ca debutul sau regizoral sa fie un dezastru.

The ONE: Pentru multa lume este o surpriza implicarea ta in film din postura de regizor si scenarist. Cum de ai ajuns aici?
Bobby Paunescu: Sunt doua aspecte principale. Am inceput sa ma apropii de lumea filmului din 2004, cand am fost producatorul filmului Moartea domnului Lazarescu. Apoi am fondat casa de productie Mandragora Movies, impreuna cu Cristi Puiu si Anca Puiu. Voiam sa intru in acest domeniu. Il cunoscusem pe Cristi Puiu mai de mult si, atunci cand m-am decis sa intru in lumea filmului, l-am contactat.

The ONE: La momentul acela vizai doar postura de producator, inteleg.
B. P.: La momentul acela, da. Adica voiam sa fac o companie si sa explorez putin zona aceasta. Simteam ca e ceva ce imi place acolo, dar nu stiam exact ce.

The ONE: Poate fi filmul un business in Romania?
B. P.: Nu stiu daca poate fi un business acum, dar cu siguranta are potential. In ceea ce ne priveste pe noi, e o activitate care poate trai pe propriile-i picioare, fara sa fie nevoie sa subventionezi.

The ONE: Intre lumea ta si lumea filmului tau este o deosebire foarte mare. Una dintre intrebarile care ti s-ar putea pune, ca scenarist, ar fi ce stie Bobby Paunescu despre lumea imigrantilor romani din Italia?
B.P.: Diferenta este mai mult aparenta. Acum zece ani am facut liceul in Romania, traiesc in aceeasi casa, a parintilor mei, din anii 80. Asta e mediul in care am crescut. Eu am vrut sa fac ceva pe subiectul acesta si i-am zis lui Cristi sa scrie un scenariu.

The ONE: Si nu i-a suras ideea?
B.P.: Ba da, dar era prins cu filmul lui, Aurora. Si, cand esti prins, esti prins cu totul, nu mai e loc si de altceva. Asa ca, pentru ca aceasta poveste sa poata fi spusa, ca acest film sa se poata face, nu se putea decat ca eu sa fiu regizor si scenarist.

The ONE: Pentru tine e greu sau usor sa faci film? Nu esti in situatia celor mai multi regizori romani, sa nu ai bani ca sa-ti faci filmul. E suficient?
B.P.: Banii nu trebuie aruncati pe fereastra, pe de o parte, pe de alta e foarte frumos sa fii in postura asta, in care lumea sa se astepte ca o sa iasa un dezastru. Dar uite, suntem la Venetia, criticile sunt bune - sigur, vor fi unii care vor spune ca nu le-a placut filmul, dar e normal. Insa nu vorbim despre un film prost. Eu cred ca sunt si un pic norocos, dar am depus multa munca si pasiune in acest film.

The ONE: Totusi, esti un outsider in lumea realizatorilor de film din Romania. E un handicap pentru tine chestiunea asta? Care a fost reactia bransei?
B. P.: Eu am facut acest film fiindca am crezut in el si am facut tot ce am putut ca sa-l fac, nu m-a interesat ce crede industria sau ce au spus unii si altii. In acelasi timp, am participat si eu la crearea acestei miscari, fiindca Moartea domnului Lazarescu este considerat filmul care a lansat noul val al cinematografiei romanesti - sigur, nu am participat la partea artistica, ci la cea comerciala, dar am participat si sunt foarte mandru ca am putut face acest lucru.

The ONE: Cat de mare este contributia Monicai Barladeanu la faptul ca tu ai patruns in lumea filmului? La urma-urmei, Francesca este un film scris pentru ea.
B. P.: Da, filmul este scris pentru ea, nu puteam scrie scenariul asta fara ea in minte. Eu am lucrat cu ea in scurtmetraj si am simtit ca poate merge in directia in care a fost construit personajul Francesca. Cand am scris filmul, l-am scris cu ea in minte si convins ca ea poate face acest rol. Daca ea nu era perfecta in acest rol, filmul ar fi scartait. E un film in care realismul trebuie sa razbata prin toti porii, pentru ca, daca e ceva fals, se simte imediat. Si eu cred ca Monica, in rolul acesta, e mult mai aproape de Francesca decat de Monica Barladeanu pe care o stim din reviste.

The ONE: Am simtit mana lui Cristi Puiu in stilul tau regizoral.
B. P.: Cristi Puiu este producatorul filmului si el m-a introdus in lumea filmului de calitate.

The ONE: Se poate spune ca e mentorul tau?
B. P.: E profesorul meu. Eu am facut facultatea de film la Cristi acasa.

The ONE: Nu e un film care sa menajeze sensibilitatile italienilor.
B. P.: Filmul este chiar iubit de italieni, ai vazut ca la premiera italienii au aplaudat. Eu iubesc Italia, n-as face un film in care sa atac Italia. Am vrut sa fac un film onest in care sa arat problemele societatii romanesti: criza de identitate, lipsa unei ierarhii a valorilor. Pe de alta parte, doamna Mussolini a spus ca romanii au in ADN violul si crima. Iar primarul din Verona si-a declarat la un moment dat orasul liber de romani. Cand spui asa ceva, trebuie sa te astepti la niste reacttii. Dar filmul nu e numai despre asta. Ma astept ca filmul sa fie bine primit in Italia.

The ONE: Te astepti la un succes mai mare in strainatate decat in tara?
B. P.: E greu de spus. In Romania, avem problema salilor. Deocamdata, suntem mult peste asteptarile pe care le-am avut de la acest film.


Frumos e cu Francesca la Venetia

Francesca lui Bobby Paunescu a deschis, cum se stie, sectiunea "Orizzonti" a celei de-a 66-a editii a Mostrei
de cinema de la Venetia. "Cum se stie" e o gluma: evident ca toata lumea (din Romania si Italia, cel putin) a aflat despre scandalul pe care cele cateva vorbe ale tatalui Francescai (jucat de Teo Corban) l-au provocat in Italia, unde politiciana Alessandra Mussolini s-a considerat vexata si a amenintat cu procesul. La Venetia, in schimb, publicul a aplaudat si replica incriminata, si filmul. "Reclama" facuta de scandalul juridic si diplomatic va ajuta Francesca la box-office, iar fraza lui Corban ar putea fi schimbata - in subtitlu - intr-un mod care sa fie adevarul gol-golut: "Fostul iepuras Playboy de Mussolini". E un lucru pe care politiciana/ex-iepuras (intamplator, nepoata a Sophiei Loren) nu l-ar putea contesta - nici macar in instanta.

"Orizzonti" e a doua sectiune (ca importanta) de la Venetia, echivalenta lui "Un certain regard" de la Cannes unde au triumfat Cristi Puiu si Cristian Nemescu. Onoarea care i s-a facut Francescai la Mostra di Venezia e, dupa stiinta mea, fara precedent pentru un film romanesc. Performanta lui Bobby Paunescu e cu atat mai neasteptata cu cat, pana la acest film-surpriza, Bobby era cunoscut doar ca producator (Moartea domnului Lazarescu) si, fireste, ca om de afaceri. Dar Monica Barladeanu - care o interpreteaza pe Francesca; practic, e filmul ei - merita cu prisosinta sa aiba un rol de complexitatea acestuia. Asa cum se intampla de obicei, frumusetea (care deschide usi) iti poate si inchide (alte) usi, caci prejudecatile spun ca daca ai frumusete nu-ti mai trebuie si talent... Din fericire, nu e cazul Monicai - care le are pe amandoua.

Mostra veneziana a fost mai buna decat aceea de anul trecut. Doar ca editia de anul trecut a fost catastrofala! Venetia este cel mai batran festival de film din lume si, in lunga sa cariera, a cunoscut suisuri si coborasuri. Problema este ca, spre deosebire de Cannes - care, de ani buni, este condusa de aceeasi mana de fier in manusa de catifea - Gilles Jacob -, Mostra a tot schimbat directorii... Numai eu, care fac Venetia de sapte-opt ani, am vazut perindandu-se trei directori! E greu sa ai continuitate de viziune, in aceste conditii. Anul acesta, palmaresul a fost un compromis "la vedere" intre tendinta de a premia filme politice (Leul de aur, israelianul Lebanon, si Premiul de regie, iranianul Women Without Men) si dorinta de a recompensa ceea ce chiar merita (Cupa Volpi pentru Colin Firth in A Single Man sau Premiul special al juriului pentru Soul Kitchen al lui Fatih Akin). Nu am vazut, insa, niciun film care sa ma dea pe spate. Au fost surprize placute (debutul lui Bobby Paunescu si cel al lui Tom Ford), filme bune sau bunicele - si multa umplutura. Dar - asa cum am spus-o de nenumarate ori -, cand te plictisesti de filme, poti oricand sa vezi Venetia: cel mai frumos lungmetraj panoramic si "naturcolor" facut vreodata!
Alex. Leo Serban

P.S.: Titlul e o parafraza dupa scurt-metrajul Frumos e in septembrie la Venetia al lui Nae Caranfil.

Citeste si Dansand cu viata

Filmul va schimba lumea