Michael Jackson pe intelesul copiilor

Data: 23 septembrie 2009 Autor: Doru Iftime

Eram in Grecia cand a murit Michael. Posturile de televiziune locale, mai ales cele de divertisment, difuzau in nestire materiale cu superstarul. Cat am apucat sa vedem, intre un dus și o cina, era clar despre ce era vorba: depigmentarea, operatiile de rinoplastie, camera hiperbarica, scandalurile de pedofilie. Cum unde e un televizor e si fiica mea de opt ani, Ana, m-am trezit sub un tir de intrebari: "De ce i s-a decolorat pielea? Dar chiar i-a cazut nasul?" Si altele asemenea. Nici o intrebare despre muzica. Normal: la televizor, muzica era fundalul, prim-planul il tinea scandalul. Cum de altfel se intamplase si cat a trait Michael, cel putin din 1993 incoace, de la primele acuzatii de pedofilie.

Cred ca aveam 13-14 ani cand am vazut Thriller (videoclipul si documentarul). Am fost fascinat - ca toata lumea din jurul meu si ca toata lumea din jurul lumii mele - de sincronizarea dansatorilor, de machiajele lor, de mana care ii cade unui zombie dupa ce iese din mormant; de faptul ca, la final, ochii lui Michael se fac galbeni ca ai unei pisici - ce gaselnita teribila, ce rasturnare de situatie (sic!)...
Nu eram un fan Michael Jackson si nici nu am devenit intre timp. Am fost surprins ca Paul McCartney facuse doua duete cu MJ; rocker fiind pe atunci, am strambat din nas cand semizeul chitarei, Eddie Van Halen, a acceptat sa presteze (gratis!!!) solo-ul de la Beat It; am fost indignat cand superstarul a cumparat catalogul Beatles (care cuprindea majoritatea compozitiilor Lennon-McCartney); si m-a pus pe ganduri faptul ca Martin Scorsese a regizat videoclipul de la Bad: prea multi artisti valorosi ii cautau tovarasia pentru ca Michael insusi sa nu fie un artist valoros.

In schimb, n-am pus niciodata mare pret pe scandalurile in care a fost implicat: cand esti in varf, toata lumea vrea "o bucata" din tine. Pe de alta parte, nu iese fum fara foc si pare-se ca lui Michael si celor din staff-ul lui le placea sa se joace cu chibriturile. In virtutea acestui fapt, Michael ar fi trebuit sa fie iubit de toata lumea, si de cei care ii iubeau muzica, si de cei pe care ii interesau doar scandalurile din viata lui privata - la urma-urmei, le-a oferit din belsug, si unora si altora, ce si-au dorit.

Acum cativa ani, am primit un Best Of Michael Jackson. L-am reascultat cu luare aminte dupa ce Michael a murit: Wanna Be Startin' Something, Beat It, Billie Jean, Don't Stop Till You Get Enough, Man in the Mirror, Dirty Diana, Black or White - cantecele de la apogeul carierei cantaretului isi pastreaza forta si vor pune in miscare sangele navalnic al multor generatii de acum incolo. Am ascultat apoi Earth Song si Heal the World, doua sublime balade, din care ultima e deja considerata epitaful artistului: vindecati lumea, ca pe mine lumea asta nebuna m-a ingenuncheat.

De fapt, cred ca asta a fost problema lui Michael: nu a fost ascultat. Cel putin in ultimii 15 ani, nu stiu cine a mai ascultat ce spunea artistul sau ce canta. La un moment dat, Michael i-a spus unui reporter: "Daca tu spui despre mine ca sunt un extraterestru venit de pe Marte, toata lumea te crede; daca spun eu asta, lumea zice ca sunt nebun."
Michael Jackson a fost personajul principal in thriller-ul care a fost viata lui de 15 ani incoace. Bantuit de propriii demoni, chinuit de complexe, macinat de frustrari, tarat in scandaluri odioase, omul Michael Jackson s-a oprit din evolutie la varsta de 10 ani. Artistul insa si-a vazut de drum binecuvantandu-ne cu muzica sa. Astazi, omul Michael Jackson nu mai este. Artistul insa traieste. Muzica lui dainuie. Si merita ascultata.


Citeste si Michael Jackson, vocea unui stil

Nemuritorul