Dau multinationala pe insula exotica!

Data: 22 martie 2010 Autor: Doris Sangeorzan

Avantajele si dezavantajele vietii de la oras fata de viata la tara - sau, in orice caz, dintr-un mediu natural - sunt dezbatute in toata lumea de ani buni.

Ideea unui trai care presupune respect fata de natura, conservarea resurselor ei, aprecierea bucuriilor simple, a relatiilor apropiate si a comunitatii din care facem parte au fost incorporate in curente precum slow movement si downshifting.

Iar cei care se caracterizeaza drept cultural creatives isi doresc ca activitatea lor sa aiba o motivatie spirituala sau umanitara. Povestile pe care le-am gasit au in comun o schimbare de stil de viata care presupune plecarea din mediul urban si descoperirea unui teritoriu nou.

Pentru unii a insemnat plecarea dintr-un Bucuresti, Brasov si o Romanie care devenisera prea stresante, chiar daca asta a insemnat renuntarea la un job si un statut social confortabil; pentru altii, a insemnat descoperirea Romaniei ca o tara interesanta si promitatoare, sau revenirea la locurile si la cultura in care s-au nascut.

Știam ca schimbarile de stil de viata, mai ales mutarile din "marile orase" in comunitatile suburbane, sunt legate de viata personala a fiecaruia. Viata in cuplu, intr-o casa idilica, si apoi aducerea pe lume si cresterea copiilor nu se dovedesc, in majoritatea cazurilor, compatibile cu zilele petrecute la birou de la 7 la 7 si urmate de activitati culturale sau de cine in restaurantele la moda alaturi de prietenele singure.

Acest trend care ne impinge spre o comunitate mai apropiata de natura si de familie a ajuns si in Romania. Laura si Florian Campean, doi fosti manageri care au lucrat in media in Bucuresti, s-au mutat in iunie anul trecut intr-o comunitate ecologica din Brazilia, Piracanga, unde este mereu cald si unde Laura l-a nascut pe Sasha in noiembrie.

"Dorinta de schimbare a venit in urma cu vreo 5 sau 6 ani, cand am inceput sa simt ca locul meu nu mai este deloc intr-o companie multinationala, lucrand in marketing si PR," spune Laura.

"Simțeam ca munca asta nu ma mai implineste, ca trece viata pe langa mine. Mi-a luat patru ani sa imi gasesc curajul sa plec de la Radio 21 si Europa FM, si curajul asta mi-a venit dupa ce am petrecut doua saptamani in Tanzania, intr-o tabara de voluntariat, in 2007.

La intoarcerea in tara, am stiut cu certitudine ca nu mai vreau sa traiesc in oras, la birou, ca viata este mai mult decat sedinte si rapoarte si lupta pentru depasirea competiției si ca, mai ales, lumea este asa cum am simtit-o si am stiut-o intotdeauna: plina de iubire, frumoasa, deschisa, cu oameni buni si minunati. Asa ca am inceput incet sa fac in mine schimbarea pe care doream atat de mult sa o vad in lumea in care traiesc.

In ianuarie, am plecat impreuna cu Florian, partenerul meu de viata, intr-o scoala de voluntariat in Norvegia, unde urma sa stam un an si jumatate (din care 6 luni in Africa). Dupa trei luni, am ramas insarcinata si plecarea in Africa s-a anulat.

Ne-am intors in Romania din Norvegia, am vandut doar motocicleta, din motive de criza economica, iar cu banii (4.000 de euro), ne-am luat biletele de avion si am plecat, cu burtica cu tot, in Brazilia."

Plecarea a insemnat in primul rand o schimbare de mentalitate, spune Laura. "Este o schimbare de relationare cu viata, cu universul, cu lumea. Traim ca sa daruim, ca sa iubim, si ca sa dam mai departe copilului nostru valori precum respectul, adevarul, iubirea, aprecierea pentru pamant, pentru natura, valori pe care in viata de la oras cumva le-am pierdut sau, mai corect, le-am uitat.

Mai mult, am vrut sa ii dedicam tot timpul si toata atentia copilului nostru, sa creasca cu noi si cu iubirea noastra, nu cu bona si cu televizorul, pentru ca noi am fi fost prea ocupati cu serviciul si cariera, care deocamdata inseamna ca suntem parinti si gradinari."

Laura spune ca schimbarea este definitiva. "Sunt o minune viata si locul in care ne aflam acum, nu le-am da in nici un caz pe fosta cariera. Nu vrem sa mai traim vreodata in mijloc de oras, intre blocuri de beton, trafic infernal, gaze de esapament... Nu am pierdut nimic, am castigat enorm, si aceasta schimbare ne-a ajutat sa incepem sa aflam cine suntem si de ce... Si ne vedem petrecand cat mai mult timp in natura, alaturi de copilul nostru.

Ne dorim pentru el ce ne dorim si pentru noi: sa creasca liber de constrangerile impuse ale societatii, ale sistemului, sa se poata cunoaste fara «trebuie» si «daca» si fara frica de a fi judecat si pus la colt... Ne dorim sa fie exact asa cum e el si sa ajunga un om intreg."

Despre experientele celor doi, sarcina Laurei si primele saptamani alaturi de Sasha puteti citi pe http://viataprinbalonulroz.blogspot.com

Ligia Valcu a practicat magistratura timp de 25 de ani, de la 22 de ani, dupa care s-a pensionat. Mi-a scris ca termenul de downshifting a fost inventat anume pentru ea, dar de fapt a fost un upshifting pentru ca "trebuia sa ma reconstruiesc, sa redevin eu insami, sa reinvat sa respir, sa privesc, sa ascult, sa hoinaresc.

Asta fac acum, incercand sa reduc motoarele invatate cu turatie maxima. Am dat meseriei totul, cu convingerea, gresita poate, ca nu poti face bine si profesie, si copii.

E adevarat ca, datorita statutului de single, mi-am perfectionat doua limbi straine si am devenit o profesionista a obtinerii burselor, care au fost adevarate prilejuri de a respira in alta cultura," spune Ligia.

"Dar americanii spun ca, dupa doi ani de meserie, se impune o schimbare majora, si au mare dreptate, pentru ca eu am ajuns aspra, secatuita, furioasa, am ajuns sa tai in carne vie. Asa ca am decis sa ma eliberez, pentru ca teama si amenintarea nu sunt compatibile cu mine.

Magistratura am facut-o din pasiune, dar prea mult timp si, mai ales, intr-o conjunctura in care m-am simtit incatusata. Dupa ce am plecat, am avut oferte sa fac altceva tot in plan juridic, dar nu cred ca voi reveni, pentru ca a inceput sa se iveasca ideea de altceva, de upshifting, si ma provoaca latura esteticului, dorinta de frumos."

Nu s-a mutat la tara ci a ales o mansarda boema din Scheii Brasovului, cu miros de lemn, unde se simte, in sfarsit, acasa in compania unui motan rasfațat. Si s-a hotarat sa-si urmeze doua vise mai vechi: acela de a sculpta in lemn si acela de a invata sa faca vitralii.

"Anul 2010 ma va gasi in camaruta din subsolul cu rumegus a casei prietenilor mei, sculptori in lemn, care imi vor pune in mana prima dalta. Lemnul va fi o incercare pentru rabdarea mea pierduta si pentru scoala de vitralii pe care o voi incepe in toamna."

Bradut Florescu a vrut sa iasa din lumea publicitatii bucurestene si sa se faca util intr-un alt domeniu. Doreste sa se indrepte spre consultanta in calatorii si jurnalism si a lansat, in octombrie 2007, www.amazingrace.ro, acum un site influent de calatorii, si e multumit ca sute de oameni au apelat la el pentru sfaturi, logistica sau implementare.

S-a relocat in Thailanda si scrie pe blogul personal impresii din calatorii si din noua lui viata. "Nu voiam sa ma imbolnavesc de nervi in Romania, care e tara mea, e inima mea, dar m-a ranit atat de mult incat m-a determinat sa plec la mama Terra. D

aca se schimba cu adevarat, sa-mi dea un telefon, poate o iert. Sigur ca mi-e dor de mama si ii regret pe oamenii interesanti si dragi pe care i-am lasat acasa. Sper sa facem cumva sa ne intalnim din nou, intr-un loc mai bun."

Intre timp, se simte mult mai bine in Thailanda, unde face multa miscare, inoata, mananca fructe si legume, sta la soare si respira aer curat. "In afara frumusetii naturale si a diversitatii culturale, Thailanda e poate cea mai ospitaliera tara din lume.

Thailandezii sunt obisnuiți cu strainii si cu stilul lor de viata, infrastructura este foarte buna si, chiar si pe o insula mica, ai la indemana tot ce-ti trebuie. Si, nu in ultimul rand, am castigat brusc o oarecare notorietate in mediul online, care sper sa ma ajute sa le explic si altora ca lumea e un loc mai prietenos decat am fost invatati sa credem."

Daca vreți sa-l cunoașteți mai bine pe Braduț Florescu, vizitați http://bradut-florescu.blogspot.com și www.tedoo.ro

Pentru un cuplu brasovean care a organizat de curand o excursie de-a lungul Americii de Sud impreuna cu alti patru prieteni, toti vechi amici din liceu, aceasta calatorie a reprezentat cele mai frumoase luni din viata lor, dar le-a si reconfirmat ca vor sa se intoarca acasa la Brasov si la profesiile pe care si le-au ales.

Dragos si Liliana Stefanescu-Goanga au cabinetul lor de avocatura in Brasov si, ca liber-profesionisti, nu le-a fost greu sa puna pe pauza activitatea pentru o perioada mai lunga. "Intr-un fel, pentru amandoi alegerea profesiei a fost influentata si de acest grad sporit de independenta.

Ne vom intoarce la profesia noastra pentru ca este aceea pe care ne-am dorit-o si ne-o dorim," spune Dragos. "Totusi, experienta asta ne-a convins ca o pauza de la 2-3 luni la 2-3 ani este nu doar posibila, ci chiar recomandata."

Pentru Lili, partea interesanta a fost stabilirea unei dinamici a echipei, ca intr-un cuplu, avand in vedere ca excursionistii nu petrecusera niciodata mai mult de cateva zile impreuna. "Am ajuns sa putem functiona normal si sa ne putem baza unul pe celalalt, intrucat acum nu ne avem decat pe noi. Este primul Craciun petrecut departe de familie.

Sora mea a nascut chiar in preajma Craciunului, insa prezenta la acest eveniment, la primele zile de viata, am pierdut-o definitiv. Dar pentru mine, personal, luna de pana acum a insemnat si depasirea multor frici: am reusit sa fac snorkeling in ocean, apa avand peste 10 metri adancime, desi mi-e ingrozitor de teama de apa; desi mi-e frica de prapastii, m-am catarat pe munti si am mers cu masina, de multe ori neavand in dreapta sau in stanga mea decat haul.

Ne vom intoarce la viata de dinainte cu mult mai mult drag si cu mai multa toleranta fata de oameni, imprejurari si evenimente." Sarbatorile i-au prins pe excursionisti in Chile, dupa ce vor fi strabatut Ecuadorul, Peru si Bolivia, urmand ca excursia sa se termine in Argentina.

Lili si Dragos se pot considera norocosi pentru ca reusesc sa imbine cu placere cariera cu dorinta de a experimenta si descoperi lumea. Pentru altii, schimbarea facuta a fost radicala si a insemnat renuntarea la ani buni de experienta intr-un domeniu pentru a face altceva.

Detalii despre numeroasele aventuri, descrise de toti membrii echipei, si poze superbe gasiti pe http://sudamericana.info.

Alex Leo Serban marturiseste ca si el a plecat din Romania la inceputul lui noiembrie 2009 pentru ca se saturase de «ea», de politicul care-i e «sot», de tot si de toate." Invitat la un festival de film din Buenos Aires, a mers acolo pentru prima oara, hotarat sa spuna "adio" tarii-mama.

"Visam la o vita nova. Insatisfactia mea legata de halul in care (nu) merge tara era dublata de o insatisfactie profesionala. La 50 de ani, mi-am dat seama ca nu-mi place sa mai fac nici critica de film, nici jurnalism. Voiam s-o rup cu toate astea."

S-a indragostit de oras imediat, dar nu neaparat si de locuitori, care i se par fermecatori, dar superficiali, neparolisti si schimbatori. Isi doreste ca sederea aici sa fie temporara, dar asa si-a dorit sa fie si cea din Romania...

O schimbare profesionala radicala au facut si Mihaela si Tibi Ghita, care au hotarat sa purceada "la un nou inceput" prin mutarea din Brasov - unde Mihaela era director de banca, iar Tibi, inginer si apoi intreprinzator - intr-un sat din apropierea Sighisoarei, Crit, pe care l-au descoperit intamplator intr-un weekend.

Au hotarat sa cumpere aici o casa mai veche de 100 de ani, parasita de sasi, și sa accelereze restaurarea ei, initiata de fundatia Printului Charles, "Mihai Eminescu Trust", transformand-o intr-o pensiune.

A fost o decizie de suflet, recunoaste Mihaela, pentru ca avea o cariera din care nu lipsea nimic decat linistea, "si incet-incet sufletul a inceput sa se razvrateasca impotriva agresiunilor cum ar fi cafele si medicamente menite a ma tine in forma, si, mai ales, impotriva a ceea ce eu incetasem sa vad, adica bucuriile simple: dragostea cu care familia ma inconjura si ma sustinea in orice hotaram sa fac, iarba, padurea, farmecul tacut al unui colt de strada."

S-au indragostit imediat de casa care era "o minune," cu fantana in curte, veranda din lemn, si un rai de gradina cu zorele albastre care se catara pe casa - de unde si numele pensiunii, Casa cu Zorele. Mihaela a revenit dupa doua saptamani - isi daduse demisia de la banca - si a facut actele de proprietate. Renovarea a durat un an si jumatate, pentru ca, dupa 10 luni, cei doi i-au concediat pe expertii care lucrau pentru fundatie si au reluat lucrarile ei doi impreuna.

A urmat o "vara de poveste in doi," in care au facut de toate, de la tamplarie la pavat curtea cu piatra de rau si pictat faianta din bai. Casa a iesit exact asa cum si-o doreau, "cu miros de busuioc pe perne, cu geamuri cu patru ochiuri pe care iarna deseneaza figuri nastrusnice, cu verandele scaldate in soare dimineata si umbrite spre dupa-amiaza de vita-de-vie."

Se simt de parca ar trai acolo dintotdeauna, iar munca fizica le aduce multa satisfactie: "Nu se poate povesti ce simti cand tii in mana o rosie calda de la soare", marturiseste Mihaela, "si, cu mana pe inima, pot spune ca nici o realizare de la banca nu se compara cu ceea ce se vede pe fetele turistilor (noua ne place sa-i numim musafiri) atunci cand intra in curte si in casa."

I-au onorat oaspeti din toata lumea, inclusiv oficiali de la Bruxelles, ministri si turisti care au cerut retetele pentru ciorba de cartofi cu tarhon si sarmalutele in foi de vita cu busuioc si miere facute chiar de Mihaela. "Mi-am redescoperit pasiunea de a gati, vreau sa cumpar o pianina si sa le cant musafirilor... In general, am castigat viata la care acum doi ani nici nu visam: plina de frumusete simpla si naturala, de bucurii marunte in fiecare zi. Este o stare de constientizare a frumusetii fiecarui moment." www.casa-cu-zorele.ro

Am descoperit si oameni care nu au fugit de Romania, ci s-au mutat aici tocmai intuind ca vor gasi in aceasta tara un plus de satisfactie profesionala și personala si libertatea care le lipsea intr-un oras mare cum e New York-ul. Madeleine Florescu si Leslie Hawke s-au mutat din Manhattan in Romania in doua etape diferite ale vietii, dar amandoua au reusit sa gaseasca in cativa ani, aici, ceea ce sperau: o munca ce le aduce o reala satisfactie, un sentiment de implinire, un impact local semnificativ, recunoastere si respect.

Madeleine s-a nascut in Romania si a plecat la 14 ani cu parintii in New York, unde cariera ei a avut o traiectorie ascendenta rapida. La 26 de ani, lucra pentru o companie de cosmetice si avea un venit considerabil, locuia in Manhattan, dar marturiseste ca a avut mereu tendinta de a se intoarce la cultura ei, cu care a tinut legatura in timpul liber. Isi lega vacantele si de Romania si ii lipseau oamenii.

"Am ajuns la un moment dat sa ma vad, in vreo 20 de ani, ingropata in sistem, o rotita a mecanismului jobului, care, odata stricata (in caz ca ma imbolnaveam sau ca pur si simplu nu mai voiam sa continui), ar fi distrus foarte usor tot ce construisem. Plus ca multe dintre relatiile de acolo se faceau la nivel profesional, si, odata ce ieseai din joc, era foarte probabil ca vei pierde si putinele relatii pe care le ai."

Nu i-a placut aceasta perspectiva, "si m-am gandit ca ar trebui sa-mi urmez inima, sa renunt la acel confort si sa incerc sa-mi cladesc o alta viata, stiind undeva, inlauntrul meu, ca fericirea mi-as fi gasit-o mai usor in Romania." S-a intors in 2004, dar in primii doi ani petrecuti aici i-a fost greu sa-si gaseasca o directie. Ideile ei nu se legau si a simtit ca trebuie sa o ia de la capat.

Considera ca ceea ce a ajutat-o cel mai mult au fost prietenii care i-au fost aproape, mult peste asteptari. "Nimeni nu m-ar fi ajutat in acest fel in America. Pur si simplu, acolo oamenii au alte prioritati." Incet-incet au inceput sa apara oportunitatile si, cum se spune, the rest is history.

Desi se cam saturase de cosmetice, barbatii din Romania nu prea o atrageau, iar ea simtea ca nu corespundea standardului de atractivitate de aici (in timp ce in America era mereu complimentata pentru formele ei à la Jennifer Lopez), Madeleine a revenit in industria cosmeticelor prin propria afacere, Madison, prima parfumerie de lux din Romania, o idee care a rezultat din dorul de produse cosmetice si parfumuri unice, speciale, si branduri de nisa mai putin cunoscute, aduse din toate colturile lumii si prezentate impecabil in cele doua magazine din Bucuresti si in noul magazin din Budapesta.

Iar partea personala a fost o alta surpriza placuta: a gasit un barbat complex, care i-a devenit sot si cu care are acum o fetita de un an. "Nu am absolut nici un regret. Dimpotriva! Sunt foarte fericita ca sunt aici, ma simt extraordinar, prefer sa ma zbat in Romania decat sa nu insemn mare lucru in America. Simt ca am un mai mare impact aici."

www.madisonperfumery.com.

Acelasi sentiment de realizare il are si Leslie Hawke, in cazul ei, prin implicarea in proiecte sociale cum ar fi Asociatia Ovidiu Rom, care promoveaza oportunitati egale pentru persoanele defavorizate, mai ales pentru copiii de etnie roma si cei din mediul rural, prin educatie, pregatire profesionala si dezvoltare comunitara. Desi nu mai fusese niciodata in Romania, pentru ea mutarea aici a insemnat, din povestirile ei, tot un upshifting. Leslie a venit in Romania in 2001 datorita unei conjuncturi profesionale si personale.

"Sigur, era frumos sa locuiesc la New York. Aveam un apartament intr-o zona centrala, mergeam la teatru, la restaurante trendy. Daca nu as fi avut posibilitatea sa fac aceste lucruri, as fi fost dezamagita pentru ca erau lucruri pe care am visat sa le fac de cand cresteam intr-o suburbie din Fort Worth, Texas. Dar nu erau lucruri care ma faceau sa ma simt implinita.

Si asa am ajuns la 48 de ani, cu un copil mare, care nu mai avea nevoie de mine, plictisita de jobul meu si implicata intr-o relatie nesatisfacatoare. Mi-am dorit o schimbare majora si am avut luxul de a putea sa ma intreb in ce activitate as putea sa ma implic acum, care sa fie interesanta si pe care sa mi-o pot permite?" Si asa a ajuns sa se inscrie in Peace Corps, organizatia americana de voluntariat initiata de presedintele Kennedy.

Aceasta organizatie trimite oameni in tari in curs de dezvoltare pentru a ajuta timp de doi ani; plateste cheltuielile patricipantilor si le ofera oportunitatea sa-si foloseasca experienta si cunostiințele pentru a ajuta o alta cultura.

"Asa am ajuns in Bacau, unde credeam ca voi avea mai mult timp liber si voi fi mai putin stresata," spune Leslie, "si s-a intimplat exact invers, pentru ca am devenit foarte absorbita de munca mea."

Ea a initiat diferite programe non-profit si a fondat, in anul 2001, The Alex Fund, o organizatie menita sa stranga fonduri in Statele Unite pentru cetatenii saraci ai Romaniei. Tenacitatea ei i-a adus in ianuarie 2005 distinctia Outstanding Citizen Citation acordata de USAID.

"Pentru a-mi gasi echilibrul in viata, mi-am cumparat un mic loc la tara, langa Buzau, unde merg aproape in fiecare weekend. Iubesc ceea ce fac - incerc sa ii ajut pe copiii saraci sa aiba acces la o educatie decenta -, dar am nevoie de o mica pauza, o data pe saptamana, pentru a-mi aminti ca e important sa respiri adanc si sa stai linistit, si sa nu faci absolut nimic.

Activitatea din Romania mi-a dat sentimentul ca am un scop, si m-a eliberat de convingerea ca aveam nevoie de un barbat in viata mea pentru a fi fericita si implinita. Sunt aici de 10 ani si probabil ca voi mai ramane inca 10. Stiu sa ma retrag cand sunt nefericita sau cand ceva nu merge bine, dar experienta mea din Romania, faptul ca ajut copiii saraci sa obtina o educatie care sa le asigure o viata mai buna decat cea a parintilor, a fost cel mai satisfacator lucru pe care l-am facut vreodata."