Foto(12)

Paris Fashion Week - Dama cu camelii

Data: 30 martie 2009 Autor: Maurice Munteanu

Paris Fashion Week e saptamana in care Parisul devine o scena de lupta pentru tot ceea ce reprezinta moda: prezentari peste prezentari, goana nebuna dupa show-urile care conteaza, designeri celebri, cei mai importanti oameni din lumea modei – intr-un cuvant, un vartej ametitor. La final, tot efortul merita pentru ca, mai presus de orice, Paris Fashion Week reprezinta un spectacol total, obligatoriu pentru oricine din aceasta lume nebuna care este moda!

Emmanuelle Alt, cladirea liceului Carnot, prezenta orgoliilor de tot felul, terasa restaurantului Les Philosophes, adorabila noastra gazda, Maia Maniglier, „infuzia“ zilnica de „Eau du Soir“ si farmecul atemporal al parizienilor au transformat cele 10 zile de moda intr-o adorabila piesa de teatru (uneori) absurd.

Mi-am dat seama, in sfarsit, de cine imi aduce aminte Parisul. Cafeaua zilnica, lentoarea magica din Jardin des Tuileries, cizmele negre din piele velur, peste genunchi, purtate cu atata naturalete de Emmanuelle Alt, umorul burghez al lui Vincent Delerme, apartamentele din Palais Royal, vitrina magazinului Laduree, expozitia Petit Nicolas de la Hotel de Ville, ultimul numar din Le Magazine Litteraire, dedicat uneia dintre cele mai intransigente amante din literatura franceza, respectiv Simone de Beauvoir, toate imi aduc aminte constant, brutal, ireversibil de prietena mea, Simone. O sa va intrebati, poate, ce legatura au aceste secvente personale, aceste franturi de ganduri, aceste obsesii vizuale cu Saptamana Modei de la Paris.

Ei bine, cred ca este imposibil sa jonglezi cu atatea forme si culori, sa faci slalom printre atatea perechi de pantofi si mantouri fara sa iti pastrezi permanent un echilibru, fara sa te intorci in permanenta la lucrurile care iti plac, la oamenii care te fac sa razi, la aromele care te ajuta sa „ucizi“ orice forma de panica. Pentru ca panica se poate instala foarte usor atunci cand vorbim despre Saptamana Modei la Paris. Or, cel mai bun remediu impotriva panicii poarta un singur nume. Nu Lexotanil. Ci Dries van Noten. Numai el, belgianul timid, belgianul serios, belgianul de formatie clasica, luptand cu atata inversunare impotriva poluarii contemporane, putea alege drept „scena“ pentru prezentarea ultimei sale colectii cladirea miticului liceu Carnot. Pentru Dries van Noten notiunea de culoare nu mai prezinta nici un secret.

Nu stiu ce a putut sa-l inspire in momentul in care a imaginat colectia, in afara de sensibilitatea si delicatetea femeilor pe care le-a cunoscut, le cunoaste si le va cunoaste, dar am asistat la unul dintre cele mai puternice si picturale „spectacole“ de moda. Sunt convins ca Dries van Noten nu simte nevoia sa demonstreze nimic, nu simte nevoia sa „vanda“ iluzii ieftine femeilor, el vrea doar sa contribuie, prin discreta lui prezenta, la prelungirea normalitatii cotidiene, la conservarea spiritului impresionist, atat de necesar pentru a face coerenta prezenta oricarei rochii, replici sau atitudini in aceasta realitate lucida, de multe ori impersonala. Cum altfel va explicati melanjul „baudelairian“ de nuante sparte, reci, cu tonuri calde, tomnatice? Cum ati primi o lectie de moda, asemanatoare unei scene nemuritoare de balet clasic? Pelerinajul manechinelor in sala de sport a liceului Carnot, decorata cu o oglinda uriasa, pentru un efect cat mai puternic, si muzica tanguitoare a lui Laurie Anderson au constituit pretextul ideal pentru o incursiune cinematografica in lumea imprimeurilor purtand marca Dries van Noten. Animal-print, flori si valuri de matase dedicate exclusiv femeilor care nu au nevoie de accesorii previzibile, tipice pentru a practica orice forma de flirt.

Al doilea moment cu adevarat covarsitor, asemanator unei scene de razboi al femeilor impotriva barbatilor, poarta semnatura lui John Galliano. Cu o maiestrie de regizor, acesta a montat o piesa de teatru cu o scenografie minimala, dar incredibil de puternica. Cu ajutorul luminilor a fost creat un halou urias de ceata, zapada artificiala si sclipici, in care manechinele au defilat asemenea unor amazoane din estul Europei (stiu ca pare imposibil de imaginat), pregatite sa faca fata oricarui atac. Noapte de Sanziene, portul popular rusesc, stepa, viscolul, ura, dragostea, toate si-au dat intalnire pentru a elogia maiestria unui designer pe care, personal, il credeam pierdut. Accesorizarea brutala, violenta, dar foarte bine controlata a tinutelor, rochiile perfecte, transparente, cu broderii savante si cizmele decorate cu pampoane colorate, asemanatoare unor patine din lemn, cu tocuri si platforme uriase, l-au readus pe Galliano in loja designerilor de succes. Formele cambrate intr-o maniera exagerata, pe care le-a folosit pentru toate paltoanele si sacourile din colectia sa, amintind de simetria paradoxala a papusilor Matrioska, m-au convins ca John Galliano mai are nenumarate povesti de spus!
In incinta fastuosului Hotel Ritz am inteles de ce Balmain detine la ora actuala cheia unei vestimentatii de succes.

Aflat in gratiile lui Emmanuelle Alt, fashion director la Vogue Paris, designerul Chritophe Decarnin a descoperit secretul unei retete mult vanate. Nu cred sa mai existe femeie pasionata de moda care sa nu isi doreasca arzator un sacou Balmain din piele, decorat cu tinte. Fin cunoscator al psihologiei pariziencei rasfatate, posesoare de carduri facute pentru a fi golite oricand, oricum, Decarnin a aruncat in scena, inca din sezonul trecut, cele mai hot sacouri, cele mai seducatoare sandale si cele mai minuscule rochii de seara, intr-o combinatie ce nu avea cum sa treaca neobservata. Elemente optzeciste, influente porn-rock si materiale impertinente au defilat si acum, reusind sa pastreze aceeasi nota sexuala, extrem de actuala si infiorator de... scumpa, avand in vedere tarifele practicate de Maison Balmain.

Stefano Pilati a reusit sa reinterpreteze mesajul senzual pe care insusi Yves Saint Laurent l-a transmis, ani de-a randul, unor generatii intregi de femei care au trait in spiritul parfumului Opium. Jocul pervers de masculin-feminin, dominat de piele neagra si camasi albe, „ajutat“ de cele mai frumoase sandale ale sezonului urmator si de un styling perfect, rece, aristocratic, demonstreaza inca o data ca Stefano Pilati a fost cea mai buna alegere pentru o casa de moda cu o asemenea traditie. Nu am putut sa nu observ jachetele incredibile din piele, decorate cu bile metalizate, ce creau un efect vizual cand linistitor, cand amenintator, jachete care sunt sigur ca se vor epuiza aproape instantaneu din orice magazin. Piesa-cheie a colectiei, respectiv corsetul sculptural din piele, care l-ar fi facut gelos pe insusi Brancusi, va deveni, fara doar si poate, „pionul“ principal al tuturor editorialelor de moda, avand acea capacitate unica, greu de gasit, a accesoriului ideal.

Nimic nu s-ar fi potrivit mai bine cu spiritul ludic, dar totusi atat de englezesc al Stellei McCartney, decat muzica lui Philip Glass de pe coloana sonora a filmului „The Hours“. Nu cred ca am sa obosesc niciodata sa spun ca Stella McCartney este detinatoarea, an dupa an, a titlului de regina a sacourilor. Materialele pe care aceasta le-a folosit, materiale de care este imposibil sa nu te indragostesti, iar si iar, precum casmirul, matasea, bumbacul organic sau stofa de lana s-au regasit intr-o colectie serioasa, feminina si extrem de purtabila. Nimeni nu o poate acuza pe Stella McCartney de plagiat, la fel cum nimeni nu o poate acuza ca nu isi face bine meseria de designer. Sunt de acord ca este posibil sa nu iti placa hainele ei, dar, cu toate acestea, nu stiu nimic mai delicat decat salopetele confortabile din casmir, bluzele din batist cu broderie sparta si, evident, sacourile senzationale ale Stellei.

Pasiunea constanta a lui Marc Jacobs pentru efervescenta pop a anilor '80 se regaseste si in colectia sa pentru sezonul de toamna-iarna. Desi, dupa prezentarea Louis Vuitton, existau voci care exclamau la unison „Chanel!“ sau „Lacroix!“, personal consider ca Marc Jacobs si-a pastrat una dintre cele mai importante calitati ale unui designer, si anume umorul. Sutienele sale „gorge“, purtate in combinatie cu sacouri cambrate, cu umeri marcati, accesoriile luxoase si styling-ul extrem de „flirty“ asigura casei Vuitton un echilbru constant, atat de necesar in momente de recesiune.

Nu atat de preocupata de moda momentului, dar o figura iconica a Parisului, Sonia Rykiel a acceptat provocarea contemporaneitatii si si-a recitat, la propriu, povestea despre un nou sezon de moda. Venerabila Rykiel, cu aceeasi coafura inconfudabila, in aceeasi nuanta de rosu tulburator, flancata de Emmanuelle Alt si Carine Roitfeld, a asistat din primul rand la propria prezentare. Manechinele au interpretat fiecare un rol, au cantat, au dansat, au ras si au flirtat cu publicul, asemenea oricarei parizience tipice. Desi jocul aparent nevinovat vorbea despre un subiect care sunt absolut convins ca a preocupat-o intotdeauna pe Sonia Rykiel. Adulterul. Altfel nu imi explic lejeritatea cu care aceasta trateaza orice jacheta, orice rochie, umorul cu care arunca la scena deschisa clasicele berete, purtate strengareste intr-o parte si nici apetenta ei obsesiva pentru muzica lui Aznavour. Este prima data cand, asistand la o prezentare de moda, am senzatia ca ma aflu in fata unei scene de viata.

De viata pariziana, in adevaratul sens al cuvantului. Imi imaginam, vazand hainele atemporale ale Soniei Rykiel, celebrele ei tricotaje over-size si brosele purtate de parca ar fi ajuns din intamplare pe reverul unui sacou, un moment oarecare dintre o fata, un baiat, dintre aceeasi fata si alt baiat. Sonia Rykiel a demonstrat ca tineretea ramane, negresit, unul dintre cele mai pretioase accesorii. Nu imi ramane decat sa ma inclin in fata umorului, sensibilitatii si maiestriei unui designer care a reusit sa transforme moda intr-o forma de arta. Pentru mine, pentru altii, pentru orice baiat care se indragosteste de o fata in Saint-Germain-des Prés, pentru orice nostalgic, Sonia Rykiel inseamna, cu siguranta, Dama cu Camelii a modei!

A mai trecut un sezon in care s-a vorbit mult despre tendinte, despre recesiune, despre ce se poarta si ce nu se mai poarta, despre moda, in general. Si, cu toate astea, nu pot sa nu imi aduc aminte de placerea cu care mama imbraca si acum camasa ivoire din matase, pe care a primit-o cadou de la tatal meu. Nu pot sa nu ma gandesc la femeile care au stiut intotdeauna sa arate bine, fara sa cheltuie sume exorbitante de bani. Nu pot sa nu ma gandesc la lucrurile care sunt, evident, mult mai importante decat moda. Stiu, poate suna paradoxal. Dar valul de orgolii nemasurate, ridicolul unei situatii in care poti ajunge pentru ca iti doresti prea tare o poseta, precum si frumusetea tacuta, dar complice a Parisului ma indeamna sa va recomand oricand sa beti o cafea cu lapte in loc sa suspinati dupa o brosa sau sa flirtati cu un necunoscut intr-o cafenea modesta, in loc sa va enervati de pretul aberant al unui sacou Balmain. Pentru ca lucrurile frumoase in viata sunt, obligatoriu, lucrurile simple. Si lucrurile simple nu poarta, neaparat, semnatura unui designer de succes. Ce-ar fi sa incercati sa transformati primavara in aliatul vostru cel mai de pret, in accesoriul pe care nu vi-l poate fura nimeni, niciodata?