parerea ta
Stapana colierului de jad

Stapana colierului de jad

Data: 19 februarie 2009 Autor: Nina Evangelina

Film artistic de calitate dubioasa, in care salvezi lumea fara sa ridici un deget. In curand, intr-o oglinda din baia ta.

 

Poate ati observat: se poarta niste margele mari, de dimensiunea oului de gasca (ok, nici eu nu am gasca in balcon, dar presupun ca ouale de gasca sunt mai mari decat cele de gaina, si poate nu asa de inteligente). Sase-sapte de colier – poti sa iei si doua seturi, daca vrei sa transmiti un mesaj mai puternic. Sunt asa de mari ca ultima oara cand am fost intr-un magazin de accesorii am avut senzatia ca am intrat in Muzeul Bastiliei, Departamentul Obiecte Pierdute de Detinuti. In loc sa le tii legate de picior, le anini la gat si astepti efectul la public. Wow! Au…of, spondiloza!


Cel mai bine vandute sunt cele cu aspect inoxidabil. Se obtin din jenti de aliaj americane, furate si taiate noaptea cu flexul in ateliere din Tailanda, de barbati musculosi si un pic asudati. Sau cel putin asa mi-as dori eu, pentru ca am ajuns sa detest lucurile facute in serie mare, cum ar fi masinile sau sexul marital.


In fine, aparentele sunt variabile, mesajul nu e: anul asta, noi suntem la putere, fetele! E firesc: dupa Wall Street sau, mai aproape de noi, BVB, barbatii si-au dat masura intreaga a inteligentei lor: mica. Un greiere poate sa faca planuri mai destepte pentru iarna decat sefii de banci masculi. Un lup gras si obosit se descurca si el mai bine sa deschida o conserva de carne de cerb decat reusesc agentii de vanzari sa dea apartamentul ala care era in vara 800.000 de dolari. Pe scurt, criza e a barbatilor si trebuie acum rezolvata de femei.


Iar asta cere coliere cu bile mari, fireste.
Daca e nevoie, chiar coliere cu bile mari, naturale, daca e cazul. Ale lor, ale celor care ne-au adus aici, unde nimic nu mai e sigur: nici macar noua colectie Net-A-Porter, despre care am citit ca se vinde (ce oroare!) cu discount, in sedinte private, sa nu se simta clientii prost ca fac economie.


Am auzit acum cateva zile ca muncitorii lui Irinel au facut greva ca i-a luat nevestei ceas cu diamante sau mobil, nu mai stiu exact, in vreme ce lor nu le-a dat salariul. Culmea e ca la greva participau si doamne, chestie pe care chiar nu pot s-o inteleg: pai daca noi nu suntem solidare una cu alta, atunci cine sa ne mai tina partea? Daca noi nu suntem alaturi una de cealalta cand alegem intre rata la banca si un pardesiu de par de camila, atunci cine sa fie? Daca noi nu mai luam la pardesiul ala inca o curea bej, de supraelastic cu catarama de piele (Banana Republic va recomand, cand aveti drum), cand de fapt ar trebui s-o strangem pe aia veche, atunci ce mai e de facut? Chiar sa facem ceva, dupa ce ne-am antrenat in toti anii astia doar sa cumparam ce-au facut altii?


In nici un caz. Nu trebuie sa capitulam asa usor. Incepem cu colierul cu bile si ne croim drum prin criza asa cum stim din mosi-stramosi: pe credit. Pentru asta, nu avem nevoie nici de legi, desi un stimul bancar n-ar strica. Pentru asta avem nevoie doar de un sfert de ora, intre doua intalniri, de cinci minute cat cobori din taxi pe Calea Victoriei, de 20 de secunde cat deschizi calculatorul, ca pagina se deschide singura… Putem salva lumea in fiecare zi, pur si simplu purtandu-ne ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, desi tocmai deschidem usa magazinului cu punga plina de lucruri de la fostul serviciu...


“Auzi, draga”, imi zice Gina, colega mea, “da’ daca noi salvam lumea de criza, nu crezi ca meritam si-o prajitura, intre doua diete, ca tot aveau proaspete?” “Ba da”, ii zic. “Si oricum mergem la sigur, asa ca deschide pachetul de-acum!”

Taguri:
Stapana colierului de jad

Vizualizari: 12

Comentarii: 0

COMENTEAZA:
cod de securitate
Comentarii:
PE ACEEASI TEMA:
Statistici SATI