Iubire sau dragoste?

Dragostea e capitulare, acceptare, imponderabilitate. si foarte multa iubire.

Nu vreau sa devin patetica, dar v-am promis din numarul trecut ca o sa incerc sa scriu despre love. Mi se pare interesant ca, in limba romana, cuvantul love are mai multe variante: iubire sau dragoste, nu doar una ca in engleza. Iubire sau dragoste, care cuvant poate traduce mai bine ceea ce simti atunci cand calci pe nori, cand nu mai ai ego, cand il vezi pe Dumnezeu prin ochii celuilalt? Poate ca iubirea e diferita si ea, la randul ei, de dragoste. Posibil ca una e sa ai un iubit si alta un dragut.

Nu stiu de ce, dar cuvantul dragoste imi inspira ceva extrem de serios si stabil ca sentiment, pe cand iubirea este love+pasiune. Iubirea pare mai efervescenta, mai nabadaioasa decat dragostea. Dragostea suna a iubire implinita, imblanzita, lipsita de orice urma de imprevizibil. E ca noaptea dupa zi, ca luna dupa soare, e intrata in ciclul naturii. Eu vad dragostea ca pe cel mai inalt pisc de escaladat in viata. Ho, ho, stop, ca ma fac sa plang singura. O sa incerc sa spun si altfel e un fel de luminita de la capatul tunelului care te ajuta sa nu orbecai de unul singur.

E adevarat ca prin tunel sunt tot felul de ispite, reflexii mincinoase care te fac sa crezi ca ai vazut luminita si, cand colo, erau doar niste ochi de cotoi in calduri, te mai impiedici de o sina, te mai julesti, te mai opresti, disperi de prea multe ori ca de fapt luminita nu exista, e doar o pacaleala si tot asa. Unii prefera sa ramana toata viata prin tunel, intoxicati de viziuni of love, altii vad luminita chiar de cand au intrat in tunel, cei cu credinta as zice.

Dragostea e Everestul sentimentelor omenesti, ca sa ma intorc la piscul meu. E varful care, o data cucerit, te face sa vezi lumea din jur detasat si, in acelasi timp, cu capul in nori. Dragostea nu are pasiune, nu are dorinta. Pentru ca e mai presus de ele. Nu are durere, nu are teama, nu are dor, pentru ca e un izvor nemarginit. Ca sa ajungi la dragoste, se pare ca trebuie musai sa arzi multe nivele intermediare.

Drumul spre dragoste e pavat cu multe sentimente nobile: atractia primordiala dintre barbat si femeie, crush-ul, adica cand ti se pune pata. Apoi urmeaza limerence-ul, adica romanta care nu intotdeauna poate duce la dragoste. Daca ai ars si etapa asta si relatia ta sta in erectie mai ceva ca la inceput, atunci as zice ca avem de a face cu o iubire pe bune, fara vrajeala si joculete de alcov. Iar asta, de cele mai multe ori, se lasa cu verighete si juraminte legalizate.

Nu va grabiti sa spuneti ca in povesti “si au trait fericiti pana la adanci batraneti”, pentru ca de aici incolo vin tornadele. Mai e un pas sa sari parleazul, dar pasul ala e un pas mare pentru omenire, vorba cosmonautului. Da, e ca si cum ai pasi pe luna! Imponderabilitate, sau, ca sa traduc altfel starea de gratie, esti IN LOVE. Dragostea e toleranta, vorba unui vechi proverb.

E capitulare totala, lipsa de orgolii, acceptarea celui de langa tine cu sforaitul lui cu tot, cu meciurile interminabile de fotbal la televizor, cu obsesia pentru tate mari (pe care mai toti barbatii o au, chiar daca nu recunosc), dar si cu stralucirea aia in ochisori cand te priveste. Scanteia care tine motorul vietii in functiune.

Cand, dupa toate astea, inca mai vezi scanteia reflectata in ochii lui, atunci poti spune evrika, asta e dragostea!
Sau mai bine zis inceputul ei.

Ca sa ajungi aici, singurul lucru pe care-mi permit sa va sfatuiesc sa-l faceti e sa nu judecati dragostea inainte sa se implineasca, de teama sa nu va raniti din nou sufletele cu o alta iubire esuata.
Luati in considerare orice oportunitate, orice senzatie sau emotie de love, fara teama ca te poti arde.

Dragostea e o insiruire de experiente de iubire. Nu te ascunde de ea, uita trecutul, uita de tine, in dragoste nimeni nu pierde, toata lumea castiga!