Fashion

Paris Fashion Week (primavara-vara 2010) sau moda ca paradox

Fashion news

Paris Fashion Week (primavara-vara 2010) sau moda ca paradox

Echipa "The One" se afla de cateva zile la Paris. Evident, cu prilejul aceluiasi eveniment care resusciteaza imaginatia celor ce lucreaza in moda - Paris Fashion Week.

Ei bine, consider ca si Parisul a obosit un pic. A mai imbatranit putin si simte nevoia, din ce in ce mai des, sa recurga la "tabieturi". Nu stiu daca lucrul acesta poate fi considerat un pericol, nu stiu daca afecteaza factorul creativitate - un lucru este cert - repetitia NU este mama invataturii. Nu in acest caz.


Tsumori Chisato


Sa luam un exemplu. Tsumori Chisato. Culoare, pasarele, volane, triluri, din nou volane, paiete colorate, paiete aplicate. Un joc ce s-ar fi vrut, probabil, naiv. Un joc pentru fetite impatimite de jocurile pe calculator. E adevarat, fetitele respective nu joaca jocuri de strategie. Ele executa sfios, in fata tastaturii, miscari elegante (dar electronice, masinale) care le poarta pe taramuri de basm virtual. Exact asa a fost si colectia Tsumori Chisato. Un fel de basm virtual, in care niste fetite imbracate ultra-colorat alearga pe un podium, incercand sa prinda niste fluturi fictivi. Un exercitiu corect, dar peste care se poate sari. Care nu influenteaza cu nimic traseul creativ, care nu incita, care nu provoaca.


Igor Chapurin


Scenograf de succes la Balsoi Theatre, Chapurin a mizat pe Naomi Campbell - cea care a deschis triumfal prezentarea. O Naomi Campbell mai elastica, mai caustica, mai "felina" ca niciodata. Nu, nu am stat de vorba cu Naomi Campbell. Dar zambetul ei taios, usor sfidator, si privirea rece, de pasare pradatoare, cred ca au vorbit de la sine. Igor Chapurin este corect in demersul sau. Taieturile sale sunt corecte, styling-ul a fost, poate, prea corect. Am apreciat coafura manechinelor, extrem de "loose", dar bine realizata. Un punct in minus a primit pentru faptul ca a folosit sosete (o manie de care nu stiu sigur cand vom scapa) in combinatie cu botine - lucru nu tocmai avantajos pentru picioarele manechinelor si relativ inestetic (din punctul meu de vedere). In rest, propunerile sale sunt destul de optimiste, avand in vedere recesiunea de la Moscova. Rochii mini, cu decupaje indraznete, cu spatele gol si aplicatii de zale metalice - un efect reusit, ce poate fi spectaculos subliniat de o lumina de club. Acelasi motiv al zalelor s-a regasit pe mai multe piese - sacouri, bluze, etc. Un "scurt-metraj" destul de bine regizat!


Haider Ackermann


Nu stiu cu ce ar trebui sa incep pentru a descrie cel mai bine spectacolul de proportii semnat Haider Ackermann. Iris Strubegger (Women), una dintre vedetele prezentarii ce a avut loc la Ecole Nationale Superieure des Beaux-Arts, a stralucit in cateva tinute ametitoare, de o sensibilitate cu totul aparte. Ansamblurile sale din piele, felul in care mixeaza materialele, muzica pe care a ales-o (un melanj de opera si electro, extrem de reusit) m-au facut sa uit de absolut tot si sa plec de acolo intr-o stare de reverie. Ackermann a declarat despre aceasta colectie ca este inspirata din cultura indiana. Ei bine, eu nu m-am gandit nici o secunda la o calatorie initiatica. Am apreciat, in schimb, simtul sau incredibil pentru proportie si culoare. Nuante de bleumarin, galben si gri s-au intalnit intr-un punct comun si au format o sfera. Cu alte cuvinte - perfectiune!

Nu vreau sa va divulg mai mult. Vom reveni cu amanunte (si multe fotografii surpriza, realizate de Andreea Macri) in materialul dedicat acestui eveniment in numarul din noiembrie al revistei "The One".


Material exclusiv online


Citeste si Paris Fashion Week: tendinte primavara - vara '10

Tatuaje Maori pe trupurile modelelor de la Rodarte

Autor:Maurice Munteanu
Aparut in Revista Nr. 62, Octombrie 2009

Comenteaza | Printeaza | Trimite unui prieten
3990 vizualizari
Nu sunt comentarii


  Comenteaza
Nume
Mesaj
Captcha

horoscop

Varsator

  Inceputul de an te prinde oarecum pe picior gresit, asa ca e momentul ideal pentru concesii si introspectie.…



Statistici SATI