Efecte speciale

Efecte speciale

Data: 17 noiembrie 2008

Diferenta dintre un look banal si unul senzational sta in detalii. Dupa multe insistente, trei make-up artisti de succes au acceptat sa-si dezvaluie micile trucuri nonconformiste, numai pentru cititoarele The ONE.

 

Aaron de Mey, director artistic Lancôme
Aaron de Mey transpune pasiunea sa pentru pictura (a absolvit Whitecliffe College of the Arts and Design din Auckland) in produsele de make-up. Renumit pentru stilul sau neconventional, creatiile indraznete si apetitul crescut pentru pigmenti si texturi extravagante, de Mey gaseste surse de inspiratie in cele mai stranii situatii si locuri posibile. De pilda, primul ruj creat pentru celebra casa pe care o reprezinta (Piha Red) a fost inspirat de culoarea rosie aprinsa a pantofilor Louboutin pe care ii purta una dintre colegele sale. Cu ce trebuie asortat acest ruj? Cu un gloss negru (Piha Black), multifunctional (poate fi folosit pe buze sau pe pleoape), inspirat de nisipul negru de pe plajele din apropierea vulcanului Piha, din Noua Zeelanda, tara de origine a creatorului sau.

 

Ce recomandari are celebrul make-up artist (adorat de vedete, incepand cu Pamela Anderson si terminand cu Celine Dion) pentru un look menit sa-ti taie respiratia?

  • "Nu-ti fie teama sa porti ruj rosu aprins pe buze si negru pe pleoape, dar ai grija ca texturile sa fie diferite. Daca pentru buze ai pigment intens, pe pleoape incearca o textura translucida, aplicata neglijent, pe pleoapa mobila. Daca nu ai la dispozitie gloss negru, foloseste un creion khol si putina vaselina. Nu uita ca Marlene Dietrich a folosit acest truc (carbune din soba amestecat cu vaselina) cu mult inaintea ta, si era seducatoare. Nu e greu."
  • "Vrei sa-ti schimbi look-ul pe parcursul zilei? Schimba culoarea rujului. Pentru a obtine o culoare mai inchisa, aplica rujul rosu peste gloss-ul negru (in loc de gloss poti folosi un creion de ochi). Daca vrei doar un efect special, aplica gloss-ul negru peste rujul de buze. Nu te da in laturi sa amesteci orice nuanta (chiar si albastru), orice produs (da, merge si fard de pleoape), in orice textura cu rujul de buze. Vei fi surprinsa de rezultate."
  • "Cand nu ai chef sa te machiezi si, totusi, vrei sa iesi din anonimat, contureaza-ti sprancenele cu gloss negru. Vor atrage atentia asupra privirii si vor da personalitate intregului chip."

 

Alexandru Abagiu, make-up artist L’Oréal Paris
Este numele cel mai cunoscut din peisajul de beauty romanesc, un make-up artist a carui inventivitate m-a uimit ori de cate ori am avut bucuria sa lucrez cu el .
„Ca make-up artist, cred ca machiajul nu are reguli si creativitatea nu trebuie sa aiba limite. Important este ca femeile sa se simta frumoase, sa isi (re)afirme increderea in sine, cu fiecare look pe care il abordeaza. Chipul unei femei este magic, deoarece are infinite posibilitati de schimbare. In fiecare zi, prin machiaj, poti explora o alta fateta a personalitatii tale. Important este sa scapi de inhibitii si sa explorezi, sa te joci, sa lasi artistul din tine sa iasa la iveala. Poti crea orice doresti. La urma urmei, e numai un strop de machiaj, ce se sterge la sfarsitul zilei cu putina apa”, spune Alexandru.

 

Care sunt trucurile sale preferate?

  • "Pentru gene mai groase, aplica pudra peste mascara inca neuscata. Apoi, prin miscari de zig-zag (pentru un rezultat intens) imbraca genele in mai multe straturi succesive de mascara."
  • "Pentru un machiaj hipnotic, salbatic, nefinisat, poti recrea baza sprancenei cu ajutorul unor manunchiuri de gene individuale, lipite plat pe suprafata pielii. Evident, baza manunchiului trebuie sa fie in jos, iar firele rasfirate in sus. Curbura manunchiului trebuie sa fie paralela cu cea a planului fetei. Acest truc a fost utilizat si in show-ul Dior primavara/vara 2007."
  • "Daca doresti gene bogate, cu fire foarte lungi, poti folosi fasii subtiri de carton negru, ascutit la varf, care se curbeaza usor cu unghia sau se poate ondula mai mult cu ajutorul unei foarfece (se „trage” pe lama foarfecei)."
  • "Pentru petrecerile nonconformiste, poti cola pene printre firele genelor false, pe care le aplici apoi cu un adeziv special. Tot pentru petreceri, poti folosi pe buze, in loc de ruj, bomboane multicolore sau paiete lipite cu adeziv pentru gene, pe baza de latex."
  • "Pistruii sunt foarte la moda. Daca natura nu te-a inzestrat cu asa ceva, ii poti picta cu ajutorul a doua tonuri diferite de creion cremos pentru conturul buzelor, cu varful foarte bine ascutit. Deseneaza micile pete fara a tine seama de simetrie, intercaland cele doua nuante, pentru mai multa naturalete. Fixeaza totul cu putina pudra libera transparenta."
  • "Foloseste glossu-l transparent de buze pe post de glow pe zona cea mai proeminenta a pometilor, tapotandu-l usor, peste machiajul finisat, cu ajutorul unui burete. Acesta trebuie umezit in prealabil, pentru a fixa textura cremoasa a gloss-ului."
  • "Daca dimineata te-ai trezit cu fata iritata si umflata, iar cutele pernei ti-au ramas imprimate pe fata, infuzeaza un minut, in apa clocotita, cateva pliculete de ceai verde si raceste-le rapid in congelator. Aplica-le pe fata timp de 5 minute, ca pe niste comprese. Eu folosesc acest truc ori de cate ori la sedinta foto apare o vedeta cu ochii obositi."

 

Teodora Sararu, make-up artist, Art Director The ONE
Formatia de artist plastic a Teodorei se simte in fiecare machiaj pe care il creeaza: foloseste materiale neconventionale, intr-o maniera originala si atat de simpla, incat te intrebi cum de nu ti-a venit aceasta idee inainte. Cat despre rezultate... te lasa fara cuvinte.

 

Iata cateva dintre recomandarile ei:

  • „Daca te consideri o persoana ingenioasa, care nu se teme de experimente si priviri insistente, poti incerca trucuri noi, care, utilizate in situatii speciale si cu indemanare, vor avea un efect garantat. Ca si vestimentatia, machiajul este un statement referitor la cine esti; atunci cand folosesti o nuanta mai puternica de ruj sau te urci pe tocuri, e ca si cum devii altcineva, ca un mic ritual teatral. Exerseaza-ti rolul pentru ocazii care cer un plus de mister, sau pur si simplu "altceva", cu trei machiaje tip experiment. Si pentru ca, de cele mai multe ori, ochii sunt starurile unui make-up, le vom acorda atentie maxima si cu aceasta ocazie.
  • 1. Nimic nu te duce mai mult cu gandul la glam decat aurul. La propriu, foita de aur poate fi aplicata cu ajutorul unei pensule (sau a unei dischete demachiante) pe pleoapa mobila, pe care am intins in prealabil un strat subtire de gloss transparent, cu utilizare universala sau un fard cu textura cremoasa. Pentru un efect de patina si o izolare sigura, poti adauga un strat subtire de pudra sau de fard in nuante inchise.
  • 2. Daca aurul e prea mult pentru tine, dar nu vrei totusi un make-up obisnuit, te poti opri la un magazin cu accesorii pentru unghii sau la o mercerie, de unde poti achizitiona accesorii de mici dimensiuni, tip paiete, strassuri in diferite forme sau culori, cu o singura conditie: sa nu fie foarte mari, si sa aiba o suprafata plana pentru a putea fi lipite cu usurinta, folosind un adeziv special pentru gene. Le poti aplica langa coltul intern al ochiului (dar alege ceva fin, pentru a nu fi deranjant), la baza genelor pleoapei superioare sau la coltul extern, "pierzandu-le" spre pomete.
  • 3. Mi-au placut intotdeauna voaletele. O privire misterioasa din spatele unui val, o unda de tragic, un cocktail ce rareori da gres. Daca doresti sa joci acest rol, insa nu tii neaparat sa iti pui o voaleta, poti opta pentru textura uneia. Oprire: Piata Obor, pentru musama din plastic tip dantela. Taie o bucata, aplic-o pe pleoapa, apoi tamponeaza deasupra cu un buretel inmuiat in fard de ochi lichid, dupa care ridica suprafata perforata. Dupa uscare, fixeaza "creatia" (ce se poate intinde pe toata fruntea, pana la insertia firelor capilare) cu un fixator special pentru machiaj.
  • Materia prima pentru un make-up de tip experiment este un pic neconventionala, insa si rezultatele vor fi pe masura. Poate nu va iesi din prima, pentru ca e vorba de indemanare aici, dar, dupa cateva tentative, sansele de reusita vor fi din ce in ce mai vizibile.
     

 

Taguri:
Efecte speciale

Vizualizări: 1170

Comentarii: 0

COMENTEAZĂ:
cod de securitate
Redactorii onemagazine.ro îşi rezervă dreptul de a modera comentariile. Vor fi şterse comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la incălcarea legii, la violenţă sau la ură. Vă mulţumim!
Comentarii:
PE ACEEAŞI TEMĂ:
Statistici SATI

0.8659, 1,83MB